Saturday , May 4 2024

Individ reținut după ce a produs un accident și a fugit cu fiul său rănit de la locul faptei

La data de 24 august 2018, pe la ora 16.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 despre faptul că pe DN 18, pe strada Principală din comuna Cârlibaba, s-a produs un accident cu două victime. Polițiștii au constatat că Gabriel Nicolae Tris­ciuc, de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea mașina pe DN 18, din direcția Vatra Dornei către Borșa, a pierdut controlul asupra volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu gardul unei case.1 Accident politie banderola Suceava Obiectiv

După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei, fără încuviințarea poliției, luând cu el și pe fiul său, Adrian T., de 13 ani, care era pasager pe locul din dreapta față în autovehicul și care suferise leziuni. În urma cercetărilor făcute de polițiști și a măsurilor de căutare întreprinse, Ga­briel Trisciuc a fost găsit la locuința unchiului său. Cu acesta era și fiul său, care avea leziuni la nivelul feței, mo­tiv pentru care a fost preluat de o ambulanță, medicii acordându-i primul ajutor și transportându-l la secția UPU a Spitalului Județean Suceava.

După ce a fost găsit, șoferul a fost imobilizat și dus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge, fiind exa­minat medical de medicul de gardă.

În acest caz a fost întocmit un do­sar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice”.

A doua zi, polițiștii au continuat cercetările cu privire la accidentul rutier. Astfel, agenții au pus în aplicare mandatul de aducere emis pe numele suspectului, iar după audiere, acesta a fost arestat preventiv pentru 24 de ore. Gabriel Trisciuc a fost introdus în arestul IPJ Suceava. (D.Z.)

 

Vezi si

Ion Lungu, mesaj adresat sucevenilor cu ocazia sfintelor sărbători de Paști

Într-un scurt mesaj video, primarul Ion Lungu le transmite sucevenilor, cu ocazia Învierii Domnului, cele …