Saturday , April 27 2024

Individ împușcat și focuri de armă trase de polițiști pentru a stăpâni o gloată care încerca să scoată din mâinile lor doi hoți de lemne prinși în flagrant

Vineri seara, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală 10 Gura Humorului au fost sesizați de către personalul silvic de la Ocolul Silvic Bucovina din zona Păltinoasa cu privire la faptul că în fondul forestier administrat se aud zgomote provenite de la drujbe, existând suspiciunea unor tăieri ilegale de arbori.

La fața locului s-a deplasat în regim de urgență echipajul de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Gura Humorului, fiind solicitat și sprijinul unui echipaj de jandarmi.  În urma deplasării în fondul forestier împreună cu pădurarul din cadrul ocolului silvic, au fost identificate mai multe cioate fără marcă și mai multe piese tăiate de material lemnos.

Polițiștii au efectuat o pândă pentru identificarea autorilor infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori și la scurt timp și-au făcut apariția două persoane, cu două căruțe, care au început să încarce materialul lemnos porționat.

Polițiștii i-au interceptat pe cei doi bărbați și în momentul legitimării aceștia au devenit recalcitranți și au încercat să fugă.

Polițiștii au reușit imobilizarea uneia dintre persoane, respectiv un bărbat, de 20 de ani, din comuna Valea Moldovei, satul Mironu, acesta fiind încătușat și preluat în custodie. Celălalt bărbat care a încecat să încarce materialul lemnos a reușit să fugă într-o zonă împădurită greu accesibilă.

După aproximativ 5 minute, mai multe persoane au fost observate de către polițiști deplasându-se dinspre satul Mironu către liziera pădurii, având în mână bâte și topoare, manifestându-se amenințător și agresiv verbal la adresa polițiștilor.

Polițiștii au solicitat echipaje de sprijin de la nivelul Poliției Orașului Gura Humorului, Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava și IJJ Suceava.

În acest context, doi bărbați din grupul de persoane s-au apropiat amenințător de polițiști cu obiecte contondente și ascuțit-înțepătoare, intenționând în mod clar să săvârșească o faptă de agresiune și să asigure scăparea persoanei aflate în custodia polițiștilor.  În momentul în care doi dintre bărbați s-au apropiat amenințător spre polițiști, aceștia i-au somat regulamentar, inclusiv prin executarea de focuri de avertisment în plan veritical.

Ulterior, întrucât cei doi bărbați nu au încetat activitatea ostilă și puneau în pericol integritatea fizică a polițiștilor, dar și a personalului sivic și chiar a persoanei aflate în custodie, agenții au executat focuri de armă spre membrele inferioare ale agresorilor, moment în care aceștia s-au retras și au fugit în zona împădurită.

Imediat în zonă au ajuns echipajele suplimentare de la nivelul Poliției Orașului Gura Humorului, dar și echipaje de jandarmi și grupa de intervenție din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, reușindu-se detensionarea situației și păstrarea climatului de ordine publică, fiind asigurat totodată cadrul desfășurării activităților procedurale, pentru documentarea cauzei de tăiere ilegală și furt de arbori.

Ulterior,  o femeie din anturajul agresorilor a sesizat prin SNUAU 112 faptul că unul dintre bărbații implicați, respectiv un bărbat, de 40 ani, din sat Mironu, comuna Valea Moldovei sângerează la nivelul unui membru inferior, cel mai probabil ca urmare a rănirii cu un proiectil prin împușcare.

Bărbatul a fost identificat de polițiști și echipajul medical deplasat la fața locului, fiindu-i acordate îngrijiri de specialitate, stabilindu-se că prezintă o plagă împușcată la nivelul coapsei stângi. Bărbatul a fost transporta la Spitalul Județean Suceava, pentru acordare de îngrijiri medicale, fiind stabil, conștient și cooperant.

A fost constituită o echipă operativă complexă, în urma cercetărilor, pe lângă bărbatul de 20 de ani luat în custodie, fiind identificat și celălalt bărbat care a fugit inițial în fondul forestier, respectiv un tânăr, de 18 ani, din comuna Valea Moldovei, satul Mironu.

De asemenea, a fost identificat și cealaltă persoană care s-a manifestat amenințător la adresa polițiștilor împreună cu bărbatul rănit prin împușcare, respectiv un bărbat, de 42 de ani, tot din comuna Valea Moldovei, sat Mironu.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori,  sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, urmând a se dispune măsuri procesuale față de persoanele implicate conform încadrărilor juridice și participației penale.

De asemenea, s-a întocmit și înaintat unității de parchet competente documentanția necesară în vederea desfășurării de către procurorul de caz a cercetărilor cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj. (O.S.)

Vezi si

Motociclist rănit într-un accident petrecut la Bunești (FOTO)

Sâmbătă după-amiază, pe raza localității Bunești, a avut loc un accident rutier între un autoturism …