Saturday , March 25 2023

În județul nostru s-au făcut anul trecut peste 300 de întreruperi de sarcină

Sucevencele trec tot mai rar pe la cabinetele de planning familial

Anual, sute de sucevence renunță la sarcinile nedorite. Astfel, în cursul anului trecut, la nivelul județului Suceava s-au înregistrat, oficial, peste 300 de întreruperi de sarcină și, conform datelor statistice ale Direcției de Sănătate Publică Suceava, s-au născut aproape 10.000 de copii, ceea ce înseamnă că aproximativ 3% dintre copiii concepuți sunt avortați. Marea majoritate a medicilor ginecologi suceveni care administrează și cabinete private fac, câte trei-patru avorturi pe săptămână. Cele mai multe întreruperi de sarcină au avut loc în luna septembrie, când 47 de femei au decis să renunțe la sarcină. Medicii ginecologi recomandă în continuare sucevencelor diferite metode de tratament anticoncepționale dar vizitele în cabinetele de planning familial sunt tot mai rare. Cea mai ieftină plachetă de anticoncepționale care se găsește în farmaciile sucevene costă puțin peste zece lei, iar cea mai scumpă ajunge la aproape 80 de lei. Cert este faptul că niciuna nu se regăsește pe lista de medicamente compensate, femeile nebeneficiind de niciun fel de reducere.

Statisticile alarmante sunt confirmate de reticența sucevencelor de a merge periodic la ginecolog. Datele existente arată că un sfert dintre ele nu se adresează medicului ginecolog decât atunci când resimt diverse simptome supărătoare sau când suspectează o sarcină, iar peste 20% nu obișnuiesc să meargă la controale ginecologice anuale. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

TÂRGUL DE PAȘTI, în perioada 6 – 14 aprilie 2023, pe Esplanada din centrul Sucevei

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, organizează în …