Sunday , April 28 2024

Gheorghe Flutur, prezent în zona Ițcani, unde se execută lucrări de foraj pentru Autostrada A7. Detalii importante despre traseul tronsonului Suceava-Siret

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a fost miercuri, 9 august, la un punct de lucru în zona Ițcani, unde se execută lucrări de foraj pentru Autostrada A7 Pașcani – Suceava – Siret. În special pe porțiunea de drum european 85 de la Suceava la Siret este un trafic incredibil de mare în ultima vreme, după cum se știe, mai ales din pricina TIR-urilor din și spre Ucraina, astfel că așteptările privind autostrada spre Siret sunt justificate. ”Presiunea TIR-urilor care vin din Ucraina, a sutelor și miilor de mașini care vin și presează pe drumul european 85 m-au făcut să cer insistent să grăbim scoaterea la licitație și a tronsonului de autostradă spre Siret. Avem zile cu 1000 de TIR-uri în graniță. Drumul E 85 nu arată așa grozav și avem nevoie ca de aer de autostradă”, a precizat Gheorghe Flutur.

”Autostrada de la Suceava la Siret are 55,9 km și ea trece prin partea de vest a orașului Suceava, ține loc și de șosea de centură puțin, adică ajută la ocolire spre zona Adâncata – Mitocu Dragomirnei. Autostrada traversează apoi Drumul European 85 și merge paralel cu calea ferată și E 85 spre Dărmănești-Dănila, apoi face dreapta spre Grănicești, Calafindești – Bălcăuți și merge mai departe spre Siret”, a explicat președintele CJ Suceava.

Acesta a spus că luni a  a fost prezent la Ministerul Transporturilor, la Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi și a discutat cu cei din conducere stadiul acestor lucrări referitoare la studiul care se face pentru viitoarea autostradă. ”85% din studiu este făcut, adică aceste profile se fac. Sunt în jur de 530 de profile (foraje – n.r.), mai sunt 30 și 33 de profile și gata și pe tronsonul ăsta. Aceste profile sunt necesare pentru a găsi soluțiile tehnice la construcția autostrăzii, cât de mari sunt fundațiile, ce fel de tratament trebuie să aplicăm. Grăbim și acest tronson, pentru că e gata proiectarea pe Pașcani-Suceava și așteptăm acordul de mediu. Sper ca până la sfârșitul anului să scoată la licitație acest tronson Ministerul Transporturilor și vreau să le mulțumesc pentru deschidere și implicare”, a declarat Gheorghe Flutur.

”Presiunea TIR-urilor care vin din Ucraina, a sutelor și miilor de mașini care vin și presează pe drumul european 85 m-au făcut să cer insistent să grăbim scoaterea la licitație și a tronsonului de autostradă spre Siret. Avem zile cu 1000 de TIR-uri în graniță. Drumul E 85 nu arată așa grozav și avem nevoie ca de aer de autostradă”, a precizat șeful administrației județene.

Acesta a explicat și faptul că această porțiune de autostradă (Suceava – Siret) are câteva particularități. Conform lui Gheorghe Flutur, la Adâncata va fi realizat un nod rutier,  în pădurea din zonă, care va face legătura cu drumul național care merge spre Vârfu Câmpului – Dorohoi. Apoi, autostrada va continua aproximativ  1,6 km, prin pădure, până la Mitocu Dragomirnei, unde va fi amenajată o parcare de scurtă durată, de 14.000 de metri pătrați, și pe o parte și pe alta autostrăzii. În continuare, autostrada va traversa E85 și va merge paralel cu calea ferată spre Dărmănești-Grănicești.

”Un al doilea nod important este cel unde suntem noi, acesta, la Ițcani. Nodul acesta face legătura atât cu orașul Suceava, cât și cu centura ocolitoare a orașului. Cine vine dinspre Siret poate să vină pe bretea și merge spre Gura Humorului sau spre Fălticeni. De asemenea, nodul este destul de mare, face legătura și cu localitățile din jur, având astfel posibilitatea racordării acestora”, a mai explicat președintele CJ Suceava.

Traseul autostrăzii va continua spre Dărmănești, undeva va fi o parcare mare, care va avea circa 34.000 mp, aproximativ 3,4 hectare. Uriașa parcare, care va fi pe ambele sensuri ale autostrăzii, va avea benzinării, restaurante și magazine.  De la intersecția din zona Milișăuți-Grănicești cu drumul care merge spre Rădăuți, DN2H, traseul va continua spre Siret, dar va fi și un drum de circa 6 km de legătură cu Milișăuți care vine spre autostradă. Între Grănicești și Calafindești va fi amenajată a doua parcare de scurtă durată. De asemenea, la Ratoș va fi construit un nod rutier, cu drumul care duce spre Rădăuți și cu bretele de de descărcare. Acolo va fi amenajată și o stație de tehnică, de întreținere a autostrăzii, cu clădiri, garaje pentru mașinile de deszăpezit, pentru tuns iarba etc. Această stație tehnică va avea aproximativ 30.000 de metri pătrați și va presupune o contrerare mare de perosnal și utilaje.

Traseul autostrăzii continuă spre Mușenița și Siret, urmând a fi construit un nou pod peste râul Siret, în amonte de podul actual, iar aproximativ cu 2 km înainte de vamă va fi un sens giratoriu pentru legătura dintre autostradă și drumul existent.

”La sfârșitul anului sperăm să terminăm acest studiu, după cum ne spune Search Corporation, firma care lucrează această proiectare, 31 decembrie fiind termenul limită de terminare a acestui proiect. Sperăm de asemenea, să obținem până atunci și avizul de mediu pentru celălalt segment (Pașcani-Suceava n.r), care este foarte important. În concluzie, 116,5 km ar fi tronsonul Pașcani – Suceava – Siret, care va fi realizat cu fonduri europene. Pe acest segment, studiul e făcut 85%, iar pe celălalt e făcut 100% și așteptăm cu nerăbdare deschiderea investiției”, a mai precizat Gheorghe Flutur.

”Dincolo de discuțiile politice, de ce se aude în spațiul public, Consiliul Județean a fost permanent implicat în derularea acestui proiect. Luni am fost la Compania de Investiții, astăzi suntem pe teren. Dimineață am avut discuții cu proiectanții, am luat legătura cu primăriile de la Bălcăuți, de la Salcea, de la Grănicești, pentru că e nevoie de a identifica proprietarii, ca să se poată face despăgubirile. Cine întreabă ce rol are Consiliul Județean aici? Pe mine mă interesează, ca președinte ales al acestui județ, să grăbesc tronsonul, să avem și noi autostradă în județul Suceava cât mai repede. Asta este esența implicării noastre. Gândiți-vă numai la accesul la aceste parcele, să stai de vorbă cu primăria, cu proprietarii. Uneori nu este foarte simplu, dar le-am făcut cu primarii. Săptămâna viitoare avem o întâlnire mare la Suceava cu cei de la cadastru, cu primăriile, pentru locurile de împrumut de unde să ia pământul. Din câte știu, numai pe porțiunea aceasta sunt 68 de poduri și viaducte. Cel mai mare viaduct e aici, la Adâncata, către Mitocu Dragomirnei, de 700m. La toate astea trebuie găsite soluții, pământ de împrumut. Sunt probleme cum sunt cele cu Romsilva, pentru exproprieri, pentru că e mai complicată scoaterea din fond forestier. Suntem interesați să simplificăm cât se poate de mult toate aceste proceduri, pentru că pentru autostrada A7, de la București până la Pașcani, a început proiectarea în 2016 și execuția abia din 2022. Calculați, 6 ani a durat proiectarea. Aici, din fericire și pentru că ne-am implicat și noi, a început pe final de 2019, suntem în 2023, sunt totuși 4 ani și aici, mai puțin decât dincolo, numai pentru proceduri ca să poți să ai documentele legale să te apuci de treabă”, a explicat în încheiere președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. (O.S.)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …

2 comments

  1. Ia te uita ce pregatit este dl.Flutir. Chiar si pentru vremurile ploioase… E singurul cu haina de ploaie intre oamenii cu mineca scurta.
    Vorba aia… poa’ sa ninga poa’ sa ploua cine are canadiana noua?

  2. Dar pana acum, 30 de ani ce a făcut dl.Flutur a dormit?
    Sau urmează alegerile și isi face campanie de fapt?