Saturday , April 27 2024

Gateriștii din județ, verificați de polițiștii suceveni

Aceștia au desfășurat o acțiune în domeniul silvic, ocazie cu care au dat 118 amenzi în valoare totală de 76.148 de lei și au confiscat lemn de 22.179 de lei control politie lemn

În perioada 7 – 12 noiembrie 2017, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, sprijiniți de lucrătorii Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava au desfășurat zilnic acțiuni pe raza județului privind prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării lemnului. Aceștia au executat 69 de controale la unități econo­mice și în fondul forestier și au fost verificate 210 mijloace de transport. Polițiștii au constatat 17 infracțiuni și au dat 118 amenzi în ­va­loare totală de 76.148 de lei. In cadrul acțiunii au fost confiscați 204,485 mc de lemn, în ­va­loare de 22.179 de lei.

În urma controlului făcut la o societate comercială din comuna Voitinel pe linia res­pectării legislației în domeniul provenienței, circulației și comercializării lemnului, s-a constatat faptul că firma nu are în depozit cantitatea de 39,72 mc lemn rotund de esență rășinoase, iar în calitate de utilizator al programului informatic pe linie de silvicultură, a raportat în mod eronat sortimentele de lemn. În acest caz s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 39,72 mc lemn de esență rășinoase, în valoare de 6.400 de lei și aplicarea a trei sancțiuni contravenționale agentului economic, în valoare de 13.000 de lei.

În urma controlului făcut la o firmă din comuna Vatra Moldoviței pe linia respectării le­gislației în domeniul provenienței, circulației și comercializării materialelor lemnoase, s-a constatat faptul că, în perioada 1 iunie – 9 noiembrie 2017, societatea a primit și depo­zitat cantitățile de 133,91 mc lemn de foc de esență rășinoase și 7,81 mc lemn de foc din specia paltin, fără documente legale de proveniență, iar în calitate de deținător de depozit de materiale lemnoase, nu a împrejmuit spațiile destinate depozitării temporare a lemnului. În acest caz s-a dispus confiscarea ­va­lorică a cantității de 141,72 mc lemn de foc de esență rășinoase și paltin, în valoare totală de 11.564 de lei și sancționarea contravențională a societății cu amendă în sumă de 10.000 de lei. (D.Z.)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …