Saturday , April 27 2024

(FOTO, VIDEO) Mii de suceveni la concertul Smiley, oferit de USV

Câteva mii de oameni au participat la spectacolul organizat vineri seară de Universitatea Ștefan cel Mare Suceava pentru a marca 60 de ani de învățământ superior în orașul nostru.

Pe esplanada corpului A al USV a fost amenajată o scenă la care, în jurul orei 21:00, a evoluat Smiley, spre încântarea publicului care – așa cum avea să remarce de la început îndrăgitul artist – era de toate vârstele: oameni care nu mai erau de mulți ani studenți, dar și copii care trebuie să mai aștepte ani mulți până să ajungă pe băncile facultății.

Toți au fost animați de voie bună și au stat până la finalul concertului, cântând melodie după melodie alături de artistul preferat, Smiley.

Cei mici, uneori – specific vârstei fragede – nu voiau să rămână mereu în înghesuială, dar părinții lor aveau unde merge aproape, în parcul de unde supraveghind copiii puteau să-l asculte în continuare pe Smiley.

Și poate că nu au făcut rău deoarece focul de artificii de la ora 22 s-a văzut foarte frumos din parc. În jurul orei 22, o parte din public deja se îndrepta spre parc, să fie cât mai aproape de stadion, de unde au fost lansate artificiile.

Spectacolul pirotehnic de bună calitate, apreciat de public, a început însă în timp ce Smiley cânta (probabil ultima melodie), iar când au început să fie trase focurile de artificii, publicul de pe esplanada corpului A al USV s-a împărțit în două: unii și-au îndreptat privirea spre stadion iar alții căutau să îl asculte în continuare pe Smiley.

Artistul și-a încheiat reprezentația urând “La mulți ani!” USV și sucevenilor.

De cealaltă parte, sucevenii încântați de concertul lui Smiley au plecat după focul de artificii spre casele lor cu amintiri plăcute despre evenimentele de vineri seară organizate pentru a marca 60 de ani de învățământ superior în Suceava. (D.P.)

Vezi si

Motociclist rănit într-un accident petrecut la Bunești (FOTO)

Sâmbătă după-amiază, pe raza localității Bunești, a avut loc un accident rutier între un autoturism …