Friday , April 26 2024

Flutur: Noul centru de radioterapie de la Spitalul Județean va fi gata spre finele acestui an

Noul centru de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava va fi gata spre finele acestui an. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat despre obiectivul de investiții aflat în construcție în curtea așa numitului „Spital Vechi” că „pe final de an constructorul ne spune că va fi gata”. Anunțul a fost făcut în contextul în care, ieri, șeful administrației județene sucevene a vizitat șantierul pe care se fac lucrările, alături de managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea, și un reprezentant al firmei care realizează investiție verificând stadiul lucrărilor la noul centru de radioterapie.

Acest centru de radioterapie la Spitalul Județean presupune utilizarea unui aparat de radioterapie cu o capacitate de circa 700 de pacienți pe an și dacă situația o va impune, constructorul ar putea aduce încă un aparat. Investiția în construcția clădirii (o construcție specială cu pereți care să reziste la radioactivitate în zonă) cu o suprafață de 2.200 de metri pătrați, se ridică la trei ­mi­lioane de euro, la care se adaugă aceeași sumă pentru dotări. „Este extrem de mare nevoie de această investiție: centrul de radioterapie. Era un termen inițial de dare în funcțiune, dar din cauza pandemiei au mai avut și dumnealor ceva probleme legate de finanțări. Dar s-au deblocat și, astăzi, am venit să vedem și noi la fața locului această lucrare care prinde contur și care este extrem de necesară pentru suceveni”, a mai declarat Gheorghe Flutur, în opinia căruia această investiție este absolut necesară, având în vedere că mulți pacienți oncologici din județul Suceava programează la alte spitale – Iași, Cluj sau Târgu Mureș – uneori la termene îndepărtate.
secretarasite
Managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea, a precizat că noul centru de radioterapie este un mare câștig pentru pacienții din Suceava și că primește semnale pozitive și de la colegi din alte centre universitare de a se alătura echipei. „După cum vedeți apar specialități noi și laboratoare noi. Pot să vă spun că sunt foarte mulți colegi tineri din centre universitare care deja au venit și au pus umărul alături de noi la munca pe care o desfășurăm zi de zi. Iar alți colegi și-au exprimat dorința de a se alătura echipei în viitorul apropiat. Nu pot decât să-mi exprim bucuria și convingerea că acest spital își va reface strălucirea în cel mai scurt timp și vom deveni un etalon în zona Bucovinei, a Moldovei, la nivel regional și național”, a declarat dr. Alexandru Calancea. (D.P.)

secretarasite

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …