Friday , April 26 2024

Femeie de 74 de ani, recidivistă, trimisă în judecată pentru ca a pus diazepam în cafeaua unei bătrâne 89 de ani și i-a furat banii și bijuteriile

In data de 11 martie 2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de B.M., în vârstă de 74 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată,  constând în aceea că la data de 21 februarie 2020, ora 11.00, fiind în casa unei femei în vârstă de 89 de ani, din municipiul Suceava, persoană de care avea grijă de trei zile, a servit-o pe aceasta cu o cafea în care i-a pus o substanță narcotică ce conținea diazepam.

Batrana de 89 de ani a adormit profund timp de aproximativ trei ore şi, profitând de aceasta, femeia de 74 de ani a luat bani dintr-o poșetă ce era pe un fotoliu din sufrageria casei, precum și mai multe bijuterii din aur din buzunarul unui palton, acţiuni prin care a produs un prejudiciu prejudiciu în valoare de 6750 lei, care nu a fost recuperat până în prezent.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat cercetările în cauza menţionată, întocmind rechizitoriul, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv în altă cauză, a inculpatei B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de de tâlhărie calificată,  reţinându-se că inculpata B.M. nu se află la primul contact cu legea penală, aceasta săvârşind fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie.

Menţionăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge, sub nicio formă, principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …