Friday , April 26 2024

Eșecul nu este în vocabularul primarului Sucevei când vine vorba de roata panoramică

Primarul Sucevei, Ion Lungu nu renunță la proiectul roții panoramice, deși a eșuat și a treia licitație. Așa cum am precizat în ediția precedentă a cotidianului Obiectiv de Suceava, nici la a treia procedură de atribuire a contractului de furnizare și montare a roții panoramice nu a fost finalizată cu succes. Asta pentru că ultima licitație pentru roata panoramică a municipiului Suceava – prima din acest an, dar a treia dacă le luăm în considerare pe cele două licitații eșuate de anul trecut – organizată marți, 30 mai de Primărie s-a soldat cu un nou eșec întrucât nu s-a prezentat niciun ofertant.

Cu toate că licitația pentru roata panoramică a Sucevei a fost anulată automat pe SEAP, primarul Sucevei însă nu renunță la acest proiect al său. Deși vizibil supărat de acest deznodământ de marți, primarul continuă să aibă o abordare optimistă, cel puțin a așa s-a străduit să afișeze în conferința de presă de miercuri, 31 mai. Iar asta pentru că la cea de-a treia procedură de achiziție publică încheiată marți cu un eșec s-a înscris, totuși, cineva, dar nu a depus ofertă pentru că termenele din modelul de contract erau nerealiste. „Nu n-a fost nicio o ofertă depusă dar măcar s-a interesat cineva. Observațiile au fost că noi am pus în caietul de sarcini 250 de zile termen de realizare și ni s-a spus că trebuie să fie măcar 400 de zile pentru că un an durează fabricarea roții panoramice și 40 de zile montarea ei. Vom corecta acest lucru și ne vom mai consulta încă o dată cu specialiștii în domeniu”, a spus Ion Lungu. El a precizat că nu crede că este nevoie de o nouă actualizare a indicatorilor tehnico-economici care și așa au fost majorați de la 5,2 milioane de lei fără TVA anul trecut la 6 milioane de lei fără TVA în acest an. Întrebat cu privire la reluarea datei licitației, Ion Lungu a răspuns, sec, „cât mai repede!”. (Dan PRICOPE)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …