Friday , April 26 2024

Elena Gheorghe, Lidia Bubble, Antonia şi Andrei Leonte vor cânta, săptămâna viitoare, la Zilele Sucevei

Concerte diverse, spectacole de dans, interpreţi cunoscuţi vor ţine atenţia trează pentru publicul sucevean iubitor de distracţie, cinci zile la rând, de pe 24 până pe 28 iunie. Pe lângă nelipsiţii purtatori de bundita cu microfon, vor concerta la Suceava şi Elena Gheorghe, Lidia Bubble, Maxxim, Antonia şi Andrei Leonte. Primarul Ion Lungu împreună cu soţia vor fi şi în acest an alături de pelerinii de la Sfântul Ioan, împărţind 5.000 de sarmale, apă şi pâine. Pentru pelerinii veniţi de departe au fost pregătite locuri de cazare la unităţile şcolare din zonă

Ediţia din acest an a Zilelor Sucevei se va desfăşura în intervalul 24-28 iunie, principalele manifestări urmând să aibă loc în Parcarea Iulius Mall Suceava.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, programul manifestărilor prilejuite de acest eveniment, devenit tradiţional.
Astfel, deschiderea oficială va avea loc la ora 15.00 a zilei de miercuri, când vor fi înmânate diplome de cetăţeni de onoare pentru personalităţi ale municipiului şi vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. In spaţiul amenajat în parcarea Iulius Mall vor urma spectacole susţinute de Fanfara Sucevei, interpreţi suceveni precum Darius Popovixi şi Andrei Popovici, Mirela Ungureanu, iar Sorin Filip va fi cel care va prezenta tinere talente ale muzicii populare sucevene: Diana Alexa, Andrei Iftime, Mădălina Lupu Pope, Valentin Bertea, Daiana Ivaşcu, Alexandra Dan, Emilia Solovăstru, Alexandru Sahlean, Natalia Coajă şi Andreea Chisăliţă. Va urma un spectacol al Ansablului Artistic “Ciprian Porumbescu”, după care spectacolul va continua cu recitaluri ale interpreţilor de muzică populară Călin Brătianu şi Ana Ilca Mureşan.

elena gheorghe [800x600]
Elena Gheorghe

Joi, spectacolele, în aceeaşi locaţie vor începe la ora 15.00 cu muzică de scenă, iar de la 18.00 vor putea fi apreciate talente din zona muzicii pop şi nu numai precum – Rucsandra Maria Chitic, Point Dance, Miruna Atudorei, Alesia Pop, Florin Zumba, Ennoya, Andrei Leonte, Ordinul Solomonarilor, seara fiind încununată de un spectacol deosebit oferit de Elena Gheorghe.

lidia bubble [800x600]
Lidia Bubble

Vineri, în data de 26 iunie, vor continua evoluţiile interpeţilor de pop – dance care vor capta atenţia publicului începând cu ora 18.00. Alexandra Alexandriuc, Roxana Lux, Iulia levinschi, This Cover band, Lidia Bubble, vor menţine atenţia publicului trează între recitalurile acestora fiind intercalate momente de Break Dance şi Street Dance, seara fiind încheiată cu un concert Maxxim.

Sâmbătă, după ora 18.00, spectacolul din parcarea Iulius Mall va continua cu evoluţiile unor tinere talente precum Iuliana Aaniţei, Eliza Maxim, Darius Grigoraş şi Cristian Munteanu, pauzele dintre evoluţiile acestora fiind marcate de momente de dans sportiv iar începând cu 19.30, vor concerta DJ Jakie& Gabriel Davi, Nicole Cherry şi Leia D & Cabaret.

antonia [800x600]
Antonia
Duminică, 28 iunie, în aceeaşi locaţie – parcarea Iulius Mall, vor evolua pe scenă Cornelia Stefan, Ansamblul “Arcanul” Suceava, Manuela Pohoaţă, Alexandru Recolciuc, Sorin Filip, Andreea Ghivirigă, Cristina Ghiorgiu. Un moment Street dance seniori va face trecerea către concertul interpretei Antonia, care este programat să înceapă la 21.05, finalul manifestărilor prilejuite de ediţia din acest an al Zilelor Sucevei fiind încununat de un impresionant foc de artificii.
Familia primarului Ion Lungu va oferi şi în acest ani sarmale, pâine şi apă pelerinilor
Ca în fiecare an, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu va oferi pelerinilor care vor veni la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan, sarmale, pâine şi apă. Este o iniţiativă lăudabilă, care a devenit deja tradiţie, fiind promovată de mai bine de un deceniu de familia Lungu, ca acţiune privată. In acest an, în după amiaza zilei de 23 iunie, începând cu ora 17.30, Ion şi Elena Lungu vor oferi pelerinilor 5.000 de sarmale, apă şi pâine. Primarul municipiului reşedinţă de judeţ a mai spus că au fost purtate discuţii şi s-a găsit înţelegere la unităţile şcolare din zona Mănăstirii Sfântul Ioan care deţin spaţii ce pot fi folosite ca locuri de cazare pentru pelerini, pentru a fi puse la dispoziţie, ştiindu-se că ultimele prognoze meteo prefigurează o vreme instabilă pentru sfârşitul săptămânii viitoare. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …