Friday , April 26 2024

Echipaje canine și peste 100 de polițiști și jandarmi au fost prezenți la Festivalul Medieval

Peste 100 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați pentru ca evenimentele sociale și artistice organizate la sfârșitul săptămânii în zona Cetății de Scaun din Municipiul Suceava să se desfășoare fără incidente. În zonele de organizare a evenimentelor sociale și artistice, polițiștii au dispus măsuri sporite de siguranță. Au fost prezente echipajele canine specializate din cadrul structurilor de poliție și jandarmi, iar echipajele de poliție rutieră au fost prezente pe căile adiacente de circulație pentru verificări și controale pe linie de alcool și substanțe interzise.

Polițiști în ținută civilă au fost printre participanți pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea furturilor din genți și buzunare și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava dar și polițiștii locali suceveni au asigurat fluidizarea circulației atât cu ocazia paradei din data de 11.08.2022 cât și ulterior în zona Cetății de Scaun. În plus, echipe de polițiști și jandarmi, însoțite de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Şcolară – IPJ Suceava au fost prezenți la aceste evenimente și au desfășurat împreună cu  și specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrul Regional Suceava activități de informare și responsabilizare pentru prevenirea consumului de droguri și alcool. Totodată, activitățile preventive au vizat și pericolele mediului on-line, în special pentru minori.

“Scopul acestor activități este reprezentat de prevenirea și  conștientizarea efectelor consumului de droguri, riscurile la care se expun, dar și recunoașterea semnelor consumului de droguri. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, aducând în prim – plan tinerii, care sunt cei mai expuși la traficul și consumul de substanțe psihoactive”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …