Friday , May 3 2024

E bătut în cuie: transportul cu maxi-taxi dispare din Suceava de la 1 iulie

Contractele cu transportatorii privați expiră pe 30 iunie 2017, iar primarul Ion Lungu a anunțat ieri că nu va mai exista nicio prelungire. Administratorul TPL, Darie Romaniuc, susține că firma pe care o conduce va putea asigura transportul public local și fără maxi-taxi-urile transportatorilor privați, cel puțin pe perioada verii, când elevii sunt în vacanță

maxi

Incepând cu data de 1 iulie, din municipiul Suceava vor dispărea maxi-taxi-urile, care aveau rolul de a asigura serviciul complementar de transport local al municipiului. Contractele cu transportatorii privați expiră pe 30 iunie 2017, iar primarul Ion Lungu a anunțat ieri că nu va mai exista nicio prelungire, mai ales în condițiile în care municipiul nostru dorește să acceseze fonduri europene pentru a achiziționa 40 de autobuze electrice, iar una dintre condițiile impuse pentru accesarea acestor fonduri este existența unui singur program de transport care să respecte principiul nesuprapunerii traseelor între operatori. “Așa cum am spus, autoritatea și respon­sabilitatea este a celor de la TPL. Domnul administrator unic de acolo a făcut o hârtie în care a spus că se descurcă și fără aceste mașini de transport complementar, mai ales că suntem în situația în care ne poate periclita și proiectul european pentru transportul electric. Ca atare, începând cu data de 1 iulie aceste mașini nu vor mai circula și vor asigura cei de la TPL necesarul de mijloace de transport pentru întreg transportul din municipiul Suceava”, a declarat ieri primarul Ion Lungu.

De altfel, administratorul TPL, Darie Romaniuc, susține și el că TPL va putea asigura transportul public local din municipiu și fără maxi-taxi-urile transportatorilor privați, cel puțin pe perioada verii, când elevii sunt în vacanță. Pentru lunile din timpul anului școlar va trebui găsită o altă soluție prin care să poată fi asigurat numărul necesar de autobuze, până la sosirea celor electrice. Romaniuc a mai arătat că primul lucru care trebuie stabilit este numărul de călători care circulau cu mijloacele de transport tip maxi-taxi și pe care autobuzele TPL vor trebui să îi preia de la începutul lunii iulie, lucru care va fi vizibil în primele săptămâni după scoaterea din circulație a maxi-taxi-urilor. “Pentru momentul de vară vom reuși să acoperim necesarul. Trebuie găsită o soluție pentru a înlocui mașinile tip maxi-taxi și după încheierea vacanței de vară, până la sosirea autobuzelor electrice. Nu există un număr cert de călători pe care i-au preluat cei de la maxi-taxi. Trebuie să ne dăm seama din realitatea din teren. In luna iulie, dacă nu vor mai circula maxi-taxi vom vedea ce vom prelua: vom prelua 10.000 de călători lunar, vom prelua 5.000 sau 20.000 de călători. Nu știe nimeni să ne spună ce număr de călători vom prelua. Trebuie să ne dăm seama care va fi acest număr, cu cât va crește numărul de abonamente, de bilete vândute. In primele două-trei săptămâni din luna iulie în care nu vom mai avea concurență vom ști ce situație reală este în teren”, a explicat ieri Darie Romaniuc.

Termenul cel mai realist pentru punerea în circulație a autobuzelor electrice este a doua jumătate a anului 2018. Primăria a depus deja la ADRNE documentele pentru obținerea finanțării, însă trecerea la următoarea etapă nu poate fi făcută mai devreme de luna august, iar acordul de finanțare se poate semna până la finalul ­a­nului. Licitația și achiziția autobuzelor vor avea loc, cel mai probabil, anul viitor. (Alexandra IONICA)

Vezi si

Accident între două mașini în fața Centrului de Transfuzii Suceava. O persoană a fost rănită (FOTO)

Joi seara, în jurul orei 19.15, un accident rutier în care au fost implicate două …

13 comments

  1. Comentariul meu a fost pertinent …de ce mi l-ati cenzurat ??? Sau ati ramas cu mentalitate de securisti ???

  2. Vad aici comentarii de genul: mizerabili…evazionisti…pericole publice

  3. Iasi , Bacau , P Neamt , Vaslui , Focsani , Galati , Braila , Buzau , Tulcea ,samd sunt municipii care nu au nevoie de maxi 0taxi. Vad aici comentarii cum ca vai de mine , nu mai pot sa ajung la Petru Rares….. Frate , coboara la Policlinica si mergi putin si pr jos, ca nu te-a facut maica-ta in maxi-taxi. Vai de mine , raman oamenii fara locuri de munca….Da” faptul ca toti banii incasati sunt bagati direct in buzunar de soferii de pe microbuze , fara sa-ti elibereze bilet? Te urci in maxi0taxi ca si cum te-ai urca in ocazie la Falticeni….Manele , statul prin statii cat vrea muschii soferilor , telefoane lipite de ureche , etc….Asta va va lipsi.

  4. Deci nu o sa ajunga autobuzele sau orice parcare mica a primarului. Deloc nu va ajunge! Maxiurile mereu le vad macar jumatate pline si alea ale primariei aproape pline plecand de la marginea orasului! O sa calatorim in conserve la temperature de 30 de grade! Domnul primar sa va asumati raspunderea pentru toti care lesina sau se ranesc de la 1 iulie fiindca cu in stilou ati distrust vieti!

  5. Foarte bine! Cei mai nesimțiți șoferi din Suceava sunt cei de pe maxi-taxi. Mizerabili, nesimțiți și evazioniști. Să dispară!

    • Nu e adevărat! Eu merg de cateva ori pe zi cu microbuzul 11 pe ruta Suceava – Moara, Moara-Suceava. Nu sunt microbuze ale primariei si sunt sofeeo ok si microbuze curate.

  6. Dati-va demisia

    Proasta organizare. Marca, Lungu. Cind se maresc preturile, simtim ca avem primar, iar cind se creaza haos prin Suceava, tot bun primar avem! Problema cu strazile laturalnice din oras cine o deserveste? Nu va mai avea primaru mijloace de transport…. Maxi-taxi se vede ca îi displac primarului. Sa vedem reactia sucevenilor!/

  7. Nu mai spun de faptul ca nu dadeau nici bilet .

  8. In aceste conditii , poate introduceti nr. 18 de maxi-taxi de la primarie si -n ziua de sambata !!!!!!!

  9. Incetul cu incetul nu mai aveti nimic de distrus in acest oras. Ati calatorit cu TPL duminica dupa amiaza incepand cu orele 17:00?
    Vin caldurile autobuze supraaglomerate, aer conditionat lipsa soferi nesimtiti etc. Dar demult nu va mai pasa de sucevenii…

  10. Nu va suparati dragilor, cei care comentați, dar mare parte din Maxi-taximetriștii erau pericol public. Iar cu locurile de munca, nu cred ca doriți un frizer care sa va taie urechile când va tunde, sau un șofer de autobus care sa va dea cu capul de geamuri trecând alert la rosu doar sa îl prindă din urma pe alt sofer maxi taxi care i-ar lua din fata potențialii calatori. Ăștia nu sunt profesioniști, sunt șoferi de ocazie și nu li se dezlipește telefonul de la ureche în timpul condusului. Mare e Dumnezeu ca scăpa călătorii de ei.

  11. Dl Primar trebuie sa inteleaga ca nu toata lumea se da cu masini scumpe prin oras, cum face el, nora lui, ginerele, fiul,fiica, samd, si ca unii mai avm si joburi reale, unde trebuie sa ajungem la timp, si nu cu intarziere din pricina TPL-ului…nu de alta, dar din banii dati de mine pe taxe si impozite pune el pavele si-si ia apoi masini si construieste blocuri in oras.
    Si mai trebuie sa intelega ceva, ca lumea are nevoie sa ajunga si in cartiere, nu doar pe strazile principale pe unde sunt liniile TPL. Zona autogara, liceu Petru Rares, Zamca, samd, cui o lasa TPL-ul?
    Multumim pentru propunerea lui, insa nu e buna.
    Sa nu mai vorbim de numarul mare de angajati actuali ai firmeleor private care raman fara servicu. Parca ne doream sa cream locuri de munca nu sa lasam lumea somera.

  12. O hotarire mai proasta nici ca se putea lua !!! Nu ma mira , atita timp cit aceasta vine de la romaniuc , cu girul lui lungu …