Saturday , April 27 2024

DSP, anchete la două pensiuni din Gura Humorului, după ce 14 copii au ajuns la spital. Părinţii acuză că cei mici ar fi mâncat ciorbă cu gândaci 

14 copii din Constanța au ajuns zilele trecute la spitalul din Gura Humorului, acuzând simptome digestive. Din fericire, niciunul nu a avut nevoie de spitalizare. Miercuri dimineață, la DSP au fost înregistrate sesizări ale unor părinți care au acum copii în tabără, cum că micuților li s-ar fi servit ciorbă cu gândaci. Cele două locații sunt deținute de aceiași proprietari și sunt deservite de aceeași bucătărie

Două mămici din Constanța, ai căror copii se află în prezent în tabără la o pensiune din Gura Humorului, au trimis joi dimineață sesizări la Direcția de Sănătate Publică Suceava, cum că cei mici nu ar beneficia chiar de cele mai bune condiții. Femeile au anexat la aceste sesizări și fotografii primite de la copii, în care se poate vedea un gândac în castronul cu ciorbă. O echipă din cadrul DSP s-a deplasat la locația cu pricina și a demarat o anchetă. ”Am primit două sesizări și am trimis imediat acolo o echipă de control pentru a vedea despre ce este vorba”, a confirmat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt a DSP Suceava.

Săptămâna trecută, 14 copii, veniți tot din Constanța, la o altă locație din Gura Humorului, deținută însă de aceiași proprietari, au ajuns la Spitalul din Gura Humorului, acuzând dureri abdominale și stări de greață. Trebuie menționat că cele două locații funcționează cu o singură bucătărie, copiii servind masa împreună.

Din fericire, niciunul nu a avut nevoie de spitalizare dar DSP a început o anchetă epidemiologică pentru a constata dacă ceea ce au consumat micii turiști la pensiune le-a creat acea stare de rău. ”Avem o anchetă epidemiologică în curs, dar încă nu avem rezultatele testelor de laborator. Cert este că cei mici au mâncat dimineață la pensiune, după care au plecat la Piscina Ariniș. Acolo au petrecut aproape toată ziua, iar la întoarcere spre pensiune au luat diferite gustări din Parcul Ariniș. Au fost luate probe de apă de la piscină, cât și probe din alimentele consumate la pensiune și probe de salubritate. Așteptăm rezultatele”, a completat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP.

În prezent, în cele două locații din Gura Humorului sunt cazați peste 100 de copii, majoritatea din județul Constanța, veniți să petreacă o săptămână din vacanța de vară, în Bucovina. (Cristina RUȘTI)

 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …