Friday , April 26 2024

DSP a primit 31.100 de doze de vaccin antigripal

Medicii de familie din județ se pot prezenta la sediul Direcției de Sănătate Publică pentru a ridica dozele de vaccin antigripal necesare campaniei de vaccinare 2022-2023. În depozitul instituției au ajuns 31.100 de doze din acest vaccin, reprezentând prima tranșă trimisă de Ministerul Sănătății.

La nivelul județului nostru ar fi necesare pentru această iarnă, 53.000 de doze de vaccin antigripal, cifră transmisă și la Ministerul Sănătății, de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, dintre care 2.360 pentru cadre medicale, peste 20.000 pentru bolnavi cronici, 1.450 pentru copii, 348 pentru gravide, 1.663 pentru rezidenții din instituțiile de ocrotire socială și peste 26.000 pentru persoane peste 65 de ani. Acest vaccin nu a ajuns nici în farmacii, iar sucevenii care vor să-l procure contra cost nu prea au de unde să-l achiziționeze.

Potrivit medicilor epidemiologi suceveni, vaccinul antigripal din sezonul 2022-2023 va asigura o rată de protecție mai mare față de iernile trecute și recomandă vaccinarea, mai ales că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus. Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecție împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populației să țină seama și de o serie de măsuri preventive. Astfel, este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie și păstrarea unei curățenii corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe și legume, care asigură un aport optim de vitamine pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar. Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau apariției complicațiilor la afecțiunile deja existente. În cazul în care apar primele semne de boală, cum ar fi febră, dureri de cap și de gât sau tuse, trebuie anunțat telefonic, în cel mai scurt timp, medicul de familie. ”Vaccinul antigripal pentru sezonul rece 2022-2023 necesar la nivelul județului Suceava este de 53.000 doze. Din acest total, 20.844 sunt persoane cu vârsta pînă la 64 ani care prezintă boli cronic, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, obezitate, diabet sau HIV , 1.450 sunt copii între 6 luni și 5 ani, 348 gravide, 2.360 cadre medicale,  1.663 rezidenți și personal care lucrează în unități de ocrotire socială și 26.335 persoane cu vârsta peste 65 ani. Am primit prima tranșă de 31.100 de doze și începem să chemăm medicii de familie să distribuim acest vaccin”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul Direcției de Sănătate Publică. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …