Wednesday , May 15 2024

Dosarele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Suceava vor putea fi accesate online

 
palatul de justitie Suceava [800x600]


Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Suceava aduce la cunoştinţă faptul că începând cu data de 1 noiembrie 2016, la nivelul Curţii de Apel Suceava se vor implementa şi utiliza serviciile electronice Info dosar şi Fişă dosar.
Prin accesarea paginii de internet www.curteadeapelsuceava.ro, la secţiunea Info dosar, prin autentificarea cu o parolă de acces, pusă exclusiv la dispoziţia părţilor din dosar, acestea vor putea vizualiza în integralitatea lor documentele emise de instanţă şi editate în aplicaţia ECRIS şi documentele depuse la dosar sau emise de instanţă.
În acelaşi context, la secţiunea Fişă dosar, părţile vor putea obţine informaţii legate de traseul dosarului (toate instanţele la care a fost înregistrat dosarul), data înregistrării, obiectul, stadiul procesual, termenele de judecată şi dispoziţiile instanţelor la fiecare dintre acestea, detaliat pentru fiecare instanţă.
Serviciile Info dosar şi Fişă dosar vor fi evaluate la un interval de trei luni de la emiterea prezentei şi, în funcţie de posibilităţile instanţelor din raza de activitate a Curţii de Apel Suceava, se vor implementa şi utiliza şi în cadrul acestora. (D.Z.)
 

Vezi si

Creșa de la ieșirea din Suceava spre Botoșani ar trebui finalizată în șase luni 

Lucrările de construire a creșei de 110 locuri din cartierul Tinereții au demarat. O conferință de …