Saturday , May 4 2024

Doi tineri prinși băuți la volan s-au ales cu dosare penale

Doi tineri de 24 și 28 de ani au fost prinși la volan cu alcoolemii de 0,94 și 0,65 mg/l

La data de 25 august 2018, în jurul orei 01.10, Iftemie Mehno, de 24 de ani, din satul Brodina, comuna Izvoarele Sucevei, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan pe DJ 175, pe raza localității de domiciliu, a fost oprit pentru control de polițiști, ocazie cu care s-a constatat că tânărul mirosea a băuturi alcoolice. Iftemie Mehno a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Ieri dimineață, pe la ora 02.30, polițiștii suceveni au oprit pentru control pe Calea Burdujeni, din localitate, autoturismul Hyundai Coupe condus de Cristian Irimescu, de 28 de ani, din orașul Salcea. Cum acesta mirosea a băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”. (D.Z.)

 

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …