Saturday , April 27 2024

Doi suceveni, premiaţi de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi

Profesorul Mircea A. Diaconu a obţinut premiul la categoria “Istorie şi Critică Literară”, iar medicul sucevean Doru Mihai Mateiciuc la secţiunea “Debut – Poezie”  

 Casa cu absida [800x600]


La sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi, a avut loc decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, pentru cărţile apărute în anul 2014. Medicul sucevean Doru Mihai Mateiciuc a obţinut premiul pentru volumul “Rafee”, la secţiunea “Debut – Poezie”. De asemenea, profesorul universitar sucevean Mircea A. Diaconu a obţinut pentru lucrarea “Înainte şi după dezmembrarea lui Orfeu” premiul la categoria “Istorie şi Critică Literară”
Juriul pentru acordarea Premiilor USR – Filiala Iaşi pentru cărţile apărute în anul 2014, format din Ioan Holban, preşedinte, Vasile Spiridon şi Theodor Codreanu a acordat următoarele premii:
POEZIE – Adi Cristi – Aproapele meu Dumnezeu
PROZ| – Carmelia Leonte – Văzătorul
TEATRU – Dragoş Cojocaru – Lornionul galactic, cu Placido Domingo prin universul teatrului liric
CRITIC| SI ISTORIE LITERAR| – Mircea A. Diaconu – Înainte şi după dezmembrarea lui Orfeu
TRADUCERI – Mariana Bărbulescu – Günter Grass, Ani de Câine
DEBUT POEZIE – Doru Mihai Mateiciuc – Rafee
DEBUT CRITIC| LITERAR|- Andreea Mironescu – Afacerea clasicilor, Paul Zarifopol şi critica modernităţii
Juriul a decis şi acordarea următoarelor premii speciale:
Premiul ”Cezar Ivănescu”, pentru poezie: Stefan Amariţei – Lumina navigatorului
Premiul ”Ionel Teodoreanu”, pentru proză: Vasile Popa Homiceanu – Cronici din cetatea lumii
Premiul ”Irina Mavrodin”, pentru traducere: Livia Cotorcea – M. Dostoievski, Oameni sărmani
Premiul ”Traian Olteanu”, pentru debut: Gabriela Petrache – Forme şi funcţii alegrotescului în proza românească
Premiul ”Dumitru Stăniloae”: Laura Enache – Cuviosul Teognost Sfântul Amfilohie de Iconium – Cuvinte despre pocăinţă şi moarte
Premiul ”Restitutio”: Daniel Corbu – Rostirea postmodernă în generaţia poetică 80 în literatura română
Premiu pentru monografii: Vasile Diacon – Un Hidalgo întârziat: Profesorul ştefan Cuciureanu
Premiu pentru carte de publicistică: Liviu Papuc – Texte şi Contratexte literare.
Premii acordate de Comitetul de Conducere al USR – Filiala Iaşi:
PREMIU OPERA OMNIA – Maria Carpov
PREMIU DE EXCELENT| – Vasile Tărâţeanu, Mircea Radu Iacoban, Dionisie Duma, Theodor Codreanu
PREMII SPECIALE: Ioan Mâcnea Vetrişanu şi Vasile Burlui.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …