Sunday , May 5 2024

Doi părinți îndurerați au demarat o campanie de donare de sânge pentru băiețelul lor de 4 ani

Copilul a suferit un grav accident de circulație vineri seara și este internat în comă, la Spitalul Județean Suceava. Cei care doresc să doneze, o pot face, indiferent de grupa de sânge pe care o au, trebuie doar să menționeze numele micuțului, Cuciureanu Popinciuc David Constantin

Un băiețel în vârstă de doar patru ani, a fost vineri seara victima unui accident rutier, petrecut pe Bulevardul George Enescu din municipiul Suceava. În urma acestuia, micuțul a ajuns în comă la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava. Medicii l-au internat la secția de Terapie Intensivă dar starea copilului este foarte gravă și are nevoie de o cantitate însemnată de sânge. Disperați, părinții și apropiații familiei au demarat o campanie de donare de sânge pe rețelele de socializare și speră că vor reuși să salveze viața micuțului David Constantin. Cei care doresc să doneze, o pot face, indiferent de grupa de sânge pe care o au, trebuie doar să menționeze numele copilului, Cuciureanu Popinciuc David Constantin. ”URGENT! Cine poate ajuta un băiețel de 4 ani??? A suferit un accident și este în comă la Spitalul Județean Suceava, se caută donatori orice grupă,numele băiețelului este CUCIUREANU POPINCIUC DAVID CONSTANTIN, vă rog din suflet sa facem o faptă bună împreună! Va mulțumesc tuturor!”, este anunțul familiei postat pe rețelele de socializare.

Băiețelul se afla în mașină cu tatăl său în momentul accidentului, când un șofer a întors autoturismul fără a se asigura, și a intrat în coliziune cu autoturismul tatălui lui David, lovind mașina lateral, exact unde se afla băiatul. Un echipaj al Ambulanței s-a prezentat la fața locului și i-a acordat primul ajutor copilului, dar acesta era în stare de inconștiență. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Un incendiu puternic pornit de la un cablu defect a afectat două locuinţe din Voroneţ (FOTO, VIDEO)

  Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, un incendiu a izbucnit la  o gospodărie din …