Saturday , April 27 2024

Delia, Antonia, Zdob și Zdub, Alexandra Stan, Alina Eremia și Nicole Cherry vor susține concerte de Zilele Sucevei

Delia și Antonia revin cu concerte la Suceava după o perioadă de trei ani, ultima dată când cele două artiste au evoluat la un concert public în centrul Sucevei fiind în februarie 2020, cu mai puțin de două luni de la declanșarea unor restricții fără precedent generate de contextul pandemiei. Cele două îndrăgite artiste vor concerta de această dată la Zilele Sucevei, între 23 și 25 iunie, după cum a anunțat primarul Ion Lungu în ședința Consiliului Local Suceava de joi, 18 mai – și nu vor fi singurele. Vor mai susține recitaluri Zdob și Zdub, Alexandra Stan, Alina Eremia și Nicole Cherry. Primăria plănuiește să invite și Gașca Zurli, foarte îndrăgită de cei mici.

Dintre numele anunțate la final de aprilie ca fiind probabile pentru a concerta de zilele orașului a rămas cel al Alinei Eremia. În locul lui Ștefan Bănică jr. despre care primarul Ion Lungu a anunțat în conferința de presă de miercuri, 17 mai, că nu va mai putea concerta, deși numele său fusese vehiculat la final de aprilie, vor evolua pe scena care va fi amenajată pe esplanada din centrul Sucevei formația Zdob și Zdub. „Vrem să-l chemăm la un alt eveniment, poate chiar la Ziua Bucovinei”, a explicat edilul Sucevei, cu referire la Ștefan Bănică jr..

Dacă la ediția din 2022 a Zilelor Sucevei pe scenă a urcat o artistă cunoscută foarte mult pe plan internațional, iată că și de această dată a fost adusă o altă artistă îndrăgită îndeosebi de publicul tânăr din România, dar care nu duce lipsă de faimă pe plan extern: Alexandra Stan. Nicole Cherry este, de asemenea, unul dintre artiștii îndrăgiți de publicul tânăr care vor concerta la ediția din acest an a zilelor orașului, iar autoritățile s-au gândit și la o alternativă pentru cei mici, așa că au în plan să aducă îndrăgita trupă pentru copii Gașca Zurli.

După cum a spus primarul Ion Lungu – la ședința CL Suceava unde s-a discutat alocarea sumei de 700.000 de lei fără TVA pentru organizarea Zilelor Sucevei -, aceștia vor fi invitații speciali ai Zilelor Sucevei, dar pe lângă ei vor fi numeroși artiști de muzică populară. Facem precizarea că în conferința de presă de miercuri, 17 mai, primarul Ion Lungu declarase că va dezvălui numele artiștilor după ce joi, 18 mai se va vota proiectul privitor la suma destinată zilelor orașului. Zilele Sucevei vor avea loc în zilele de 23, 24 și 25 iunie, iar la ședință consilierii locali din PSD au arătat că nu pot vota „în orb” suma de 700.000 de lei pentru cheltuieli la Zilele Sucevei fără să știe pentru ce artiști se alocă banii.

Este discutabil, totuși, punctul de vedere al PSD, deoarece sub aspectul legalității nu poate fi contractat mai întâi un artist fără a avea anterior o sumă bugetată. Din acest punct de vedere, primarul Ion Lungu a făcut un fel de echilibristică juridică, în sensul că a făcut public numele artiștilor invitați pentru a nu mai da apă la moară celor care caută motive să critice, dar deși a făcut acest lucru, nu e ca și cum ar fi încheiat contractele deja.

De altfel, după afirmațiile din ședința CL cu privire la artiștii invitați la Zilele Sucevei, am consultat SEAP și nu am găsit nicio achiziție directă făcută, prin urmare o eventuală critică legată de contractarea artiștilor anterior aprobării bugetului pentru acest eveniment nu ar avea suport legal. Ion Lungu probabil că va aștepta zilele următoare să perfecteze aceste aspecte.

Totuși, din cele afirmate de edil în ședință ar rezulta că vineri, 23 iunie, va susține un concert Gașca Zurli, a doua zi vor concerta Nicole Cherry, Antonia și Delia, iar duminică, 25 iunie, vor fi concerte susținute de Alina Eremia, Zdob și Zdub și Alexandra Stan. (D.P.)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …