Friday , May 3 2024

Dacă zburați cu AirConnect la București, veți ateriza pe Aeroportul Băneasa, nu pe Otopeni

Compania aeriană românească AirConnect, care operează și zboruri Suceava-București, a anunțat că, începând din 24 iulie, se mută pe Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu.

Începând cu 24 iulie 2023, AirConnect își mută operațiunile pe Aeroportul Băneasa, „pentru a oferi clienților acces în cel mai nou terminal al Capitalei, cu timp redus pentru toate formalitățile de check-in, control de securitate, îmbarcare și care este la doar câteva minute de centrul orașului. Cei care vor călători din și către București începând cu 24 iulie 2023 vor decola și ateriza pe Aeroportul Internațional București Băneasa. Această mutare nu va genera modificări în orarul de zbor al companiei”, informează compania intr-un comunicat citat de Mediafax.

AirConnect operează zboruri din București către Baia Mare, Budapesta, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, din Constanța către Cluj-Napoca și Timișoara, iar în code-share din București și Bacău către Roma.

În spatele companiei Air Connect se află un fost director de la Blue Air, care în urmă cu nouă ani a fost implicat în cumpărarea Blue Air de la omul de afaceri Nelu Iordache, precum și mai mulți acționari în directă legătură cu omul de afaceri Dorin Ivașcu, care controlează Aeroportul Tuzla și care a fost șef la birourile externe ale Tarom în perioada comunistă.

AirConnect a început în 27 martie 2023 operarea de zboruri regulate Suceava-București, în fiecare zi de luni, miercuri, joi și vineri, cu un total de 5 frecvențe pe săptămână. Din păcate, de atunci, multe zboruri ale companiei de la sau către Suceava au avut întârzieri, au fost rerutate sau anulate cu totul.

Mai grav, la lansarea oficială a zborurilor de la Suceava, Air Connect a anunțat că de la 22 iunie va opera o cursă săptămânală și spre Constanța. Pe 18 iunie compania a anunțat însă că anulează zborurile de la Suceava spre litoral. (O.S.)

Vezi si

Accident între două mașini în fața Centrului de Transfuzii Suceava. O persoană a fost rănită (FOTO)

Joi seara, în jurul orei 19.15, un accident rutier în care au fost implicate două …

2 comments

  1. AirConnect operează zboruri Suceava- București, dar nu ar putea sa cirneasca si spre Viena?!

  2. E bine la Baneasa.
    Mai bine decat Suceava – Crash Site unde ajungi cu cel putin o ora inaintea ambulantei si pompierilor. Nu?