Thursday , May 16 2024

Colete poştale furate din Oficiul Poştal Arbore


Ieri dimineaţă, Poliţia din Arbore a fost sesizată de către oficiantul poştal Viorica Hrincescu despre faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta Oficiului Poştal din localitate.
O echipă operativă deplasată la faţa locului a constatat că în Oficiul Poştal Arbore, situat în zona centrală a comunei, în noaptea de 07/08 ianuarie 2013, persoane necunoscute au pătruns prin escaladarea unui geam situat în partea laterală a clădirii, în unul din birourile din sediul poştei, de unde au furat colete poştale de dimensiuni reduse.
Atât seiful cât şi uşa de acces în încăperea unde se află acesta au fost găsite intacte, neprezentând urme de forţare.
Lucrătorii oficiului poştal au reclamat doar sustragerea celor trei colete, din care două cu valoare totală de expediţie de 400 lei. Nu s-a reclamat sustragerea de sume de bani sau alte bunuri, înscrisuri sau valori. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …