Friday , April 26 2024

Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava a intrat azi în scenariul roșu

Conducerea Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Suceava a decis trecerea cursurilor în mediul online, deși, conform Direcției de Sănătate Publică Suceava, există un singur caz de COVID, depistat la un elev de clasa a XII-a. ”Nu avem nicio solicitare din partea colegiului pentru trecerea în scenariul roșu. Avem un singur caz de COVID înregistrat la un elev de clasa a XII-a”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

Pe site-ul unității de învățământ este postat un anunt în care se arată că începând cu data de azi, 28 octombrie, cursurile se desfășoară 100% online.

”Începând din 28 octombrie 2020 cursurile se desfășoară exclusiv online. Orarul rămâne nemodificat”, este mesajul transmis de conducerea colegiului, care a îndrumat elevii să ceară informații suplimentare cu privire la această decizie prin intermediul platformei școlii și a diriginților, iar părinții se pot informa de pe grupurile constituite la nivelul claselor, de la diriginți sau chiar de la conducerea liceului.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a lămurit situația explicând că, într-adevăr, nu este vorba despre înmulțirea cazurilor de COVID în rândul elevilor sau a personalului școlii, ci pur și simplu decizia conducerii școlii a precedat-o pe cea a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care urmează să hotărască în cursul amiezii de azi trecerea în scenariul roșu a municipiului Suceava, odată cu depășirea indicelui de trei persoane infectate la mia de locuitori. ”Conducerea colegiului s-a grăbit să treacă cursurile în mediul online, în condițiile în care azi oricum urmează să intre întreg municipiul în scenariul roșu. Aceasta este explicația intrării în scenariul roșu a Colegiului <Ștefan cel Mare> Suceava”, a declarat inspectorul școlar general adjunct al IȘJ Suceava, Ioan Puiu.

Azi, la ora 13:00, este programată o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia se vor lua o serie de măsuri pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-Cov2 în rândul populației din municipiul Suceava. Una din măsuri va consta în trecerea tuturor unităților de învățământ în scenariul roșu, astfel că școala se va desfășura online. Această măsură îi afectează, cel puțin în această săptămână, pe elevii din ciclul gimnazial, liceal și postliceal, deoarece elevii din clasele 0-IV și preșcolarii sunt în vacanță. (O. NUȚU)

secretarasite

Vezi si

 Bărbat din Șcheia, lăsat fără un telefon de 1.500 de euro de doi escroci  care l-au păcălit ”ca la carte”

Joi dimineață,  la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia s-a prezentat  un bărbat de 31 …