Saturday , April 27 2024

Cod galben de vânt în zona de munte a județului Suceava, la înălțimi mari, până luni după-amiază

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de viscol în zonele înalte din zece judeţe, respectiv de intensificări ale vântului. Zona montană a județului Suceava va fi afectată de vânturi cu rafale de 90-100 km/h la înălțimi de 1.800 de metri, avertizarea fiind valabilă până luni la ora 16.00.

Conform prognozei de specialitate, până la ora 16:00, în judeţele Suceava şi Neamţ (în zona montană, la peste 1.800 de metri altitudine) se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 90 – 100 km/h, spulberând ninsoarea.

În acelaşi timp, până la ora 16:00, pe raza judeţului Botoşani, local, vor fi intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55 – 60 km/h.

Potrivit meteorologilor, până la ora 13:00, în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara (la peste 1.800 de metri altitudine) se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi diminuând vizibilitatea sub 50 de metri, scrie Agerpres.

De asemenea, până la ora 15:00, în zonele de munte ale judeţelor Gorj (localitatea Padeş), Vâlcea (în: Călimăneşti, Brezoi, Perişani, Câineni, Băile Olăneşti, Boişoara, Voineasa, Malaia, Racoviţa şi Titeşti) şi Mehedinţi (la: Orşova, Baia de Aramă, Eşelniţa, Ponoarele, Isverna, Podeni, Dubova, Sviniţa şi Obârşia-Cloşani) vântul va avea intensificări ce vor depăşi la rafală 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Tot până la ora 15:00, la peste 1.800 de metri altitudine, în judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa intensificările vântului vor trece de 90 – 100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …