Friday , April 26 2024

Cine este Ionel Paul Oprea, generalul care vine la Suceava pentru a gestiona criza de la Spitalul Judetean

 Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și noul secretar de stat Ionel Oprea au anuntat ca vin astazi la Suceava. Secretarul de stat, fost șef al Direcției medicale a Ministerului Apărării, va rămâne în localitate pentru gestionarea situației, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În Monitorul Oficial a fost publicată in data de 31 martie decizia de numire a generalului maior doctor în rezervă Ionel Paul Oprea, în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Acesta are o vastă experiență. Până în urmă cu doi ani, când s-a pensionat, el a condus Secția de Chirurgie I a Spitalului Militar Central Carol Davila din București.

El a activat la Institutul Medico-Militar și, prin dispoziția de general de brigadă, a fost și șef al Direcției Medicale a MApN între anii 2016 și 2019. A executat misiuni „la comanda unor structuri medicale în teatrul de operații din Angola sau în cadrul Misiunii O.N.U. de menținere a păcii în Somalia”. Ionel Paul Oprea a fost numit secretar de stat la Ministerul Sănătății, printr-o decizie semnată de primul ministru Ludovic Orban, care a fost publicată marți în Monitorul Oficial.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …