Saturday , April 27 2024

Cel mai prost hoț al lunii: A fost prins furând din Kaufland, le-a dat polițiștilor o identitate falsă și a semnat procesul verbal cu numele real

Miercuri seara, în jurul orei 22.00, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere din interiorul magazinului Kaufland în timp ce a luat de pe raft un ceas de mână şi l-a introdus în ghiozdanul pe care îl avea asupra sa. Ulterior, aceasta a trecut de casele de marcat fără a plăti produsul și s-a declanşat sistemul de alarmă.

politia, masina noua Obiectiv

Persoana în cauză a fost reţinută de agentul de pază, care a chemat polițiștii. Hoțul a declarat că se numește R. Ioan, de 22 de ani, iar polițiștii au făcut verificări  în bazele de date cu datele de stare civilă oferite de acesta. Cu ocazia întocmirii documentației în cauză, s-a constatat faptul că individul a oferit date false de stare civilă pentru a scăpa de răspunderea penală, întrucât a semnat procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante cu numele real, ”R. Manuel”.

A fost  întocmit dosar penal privind infracţiunea de ,,furt” și ,,fals în declarații’”. Prejudiciul creat, în valoare de  80 lei, a fost recuperat în totalitate.

Continuându-se cercetările, s-a stabilit faptul că R. Manuel  este și autorul unui alt furt petrecut în data de 1 august 2023 în interiorul magazinului Kaufland, când individul a furat două cutii cu scule, respectiv două bormaşini. (O.S.)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …