Saturday , October 16 2021

Cel de-al doilea cioban atacat vineri seara de urs a fost găsit mort

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 7:40, jandarmii suceveni au găsit trupul  tânărului de 26 de ani atacat de urs, care a fost dat dispărut vineri seară.


Acesta se afla la o distanță de aproximativ 300 de metri, față de locul unde a fost văzut ultima oară, în interiorul pădurii. Din nefericire, leziunile sale erau incompatibile cu viața. Jandarmii l-au preluat și au solicitat sprijin echipajelor Salvamont, pentru a-l coborî de pe munte, înspre județul Harghita.

Reamintim că aseară, în jurul orei 20.00, trei bărbați care lucrau la o stână amplasată la granița dintre județele Suceava și Harghita au fost atacați de un urs care furase o vacă.

Unul dintre cei trei, un bărbat de 45 de ani, cu multiple plăgi mușcate la cap, torace şi membre, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, fiind acum în stare stabilă.

Un al doilea cioban, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, a fost atacat și mușcat, dar a fugit în pădure.  Aseară au fost mobilizate pentru căutarea sa importante forțe al ISU, Poliției și Jandarmeriei, din păcate fiind găsit sâmbătă dimineață mort.

Cel de-al treilea bărbat a fugit, reușind să scape, fiind și cel care a dat alarma, sunând la 112.

Conform IPJ Suceava, toți cei trei bărbați sunt din județul Mureș și lucrau la stâna din zona Panaci-Drăgoiasa, dar care geografic se află amplasată pe raza județului Harghita.

Localnicii au primit, vineri seara, un mesaj RO-ALERT, care anunța prezența unui urs în comuna Dorna Candrenilor. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în case. (O.S.)

Vezi si

Creștere semnificativă a numărului sucevenilor care se vaccinează antiCovid

În cursul zilei de joi, 14 octombrie, 1.567 de suceveni s-au vaccinat împotriva Covid-19. Dintre aceștia, …