Wednesday , May 15 2024

Cei peste 2.000 de sindicalişti suceveni din Sănătate vor fi luni în grevă generală

Potrivit calendarului mişcărilor de protest, sindicaliştii suceveni din Sănătate vor fi, începând de luni, în grevă generală. Aceasta urmează după ce, pe data de 12 octombrie, a avut loc grevă japoneză, iar pe 19 octombrie, pentru o perioadă de două ore, a avut loc o grevă de avertisment. O treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale vor fi asigurate

greva sanitas

Luni, 31 octombrie 2016, sindicaliştii SANITAS care lucrează în unităţile sa­nitare sucevene vor intra în grevă generală, raliindu-se astfel acţiunilor de protest care se vor desfăşura în întreaga ţară. “În şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS din România de miercuri, 26 octombrie a.c., analiza impactului şi rezultatelor acţiunilor sindicale revendicative din ultima lună a constatat o creştere a nivelului de nemulţumire în rândul salariaţilor din Sănătate, ca urmare a punerii în aplicarea a OUG 20/2016 şi OUG 43/2016, cu atât mai mult cu cât atitudinea guvernanţilor a fost de indiferenţă şi de lipsă totală de deschidere la dialog”, a declarat Romică Bălan, preşedintele USJ Sanitas Suceava. În consecinţă, s-a hotărât continuarea protestelor, conform calendarului stabilit în luna septembrie 2016, prin declanşarea grevei ge­nerale, acţiune la care vor participa şi cei peste 2.000 de membri Sanitas suceveni din spitale. “Precizăm clar că vor fi respectate prevederile legale referitoare la acţiunile de grevă şi că va fi asigurată o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale. Pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală completă şi nu vor avea de suferit sub nicio formă. Pacienţilor cu boli cronice, fără risc vital, le cerem scuze anticipat pentru că, fără a avea vreo vină, vor fi afectaţi de acţiunile noastre şi le solicităm să dovedească răbdare şi înţelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat. În acelaşi timp, facem apel către toate partidele politice parlamentare să dea dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităţilor şi nedreptăţilor generate de cele două ordonanţe de urgenţă, respectiv OUG 20/2016 şi OUG 43/2016, în cel mai scurt timp posibil, putând astfel să deblocheze activitatea în sistemul sanitar public de stat”, a completat Romică Bălan.
Menţionăm că aceste acţiuni de protest ale sindicaliştilor din Sănătate au început pe data de 12 octombrie cu o grevă japoneză, urmată pe data de 19 octombrie cu o grevă de avertisment ce s-a desfăşurat pe parcursul a două ore. (Cristina RUSTI)
 

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …