Monday , April 29 2024

Cătălin Nechifor: “USL Suceava există şi acum pentru că foarte mulţi dintre colegii liberali nu au uitat momentul 2012”

Cioata, Vartic, Scutaru, Nechifor [800x600]

 Codrin Scutaru – vicepreşedinte al PC, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Familiei – a declarat, într-o conferinţă de presă, că la Suceava scorul electoral al lui Victor Ponta ar putea să fie dublu fata de cel al lui Klaus Iohannis. Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că “de doi ani ne facem treaba şi sper ca sucevenii să meargă cu noi până la capăt”. „Il susţinem pe Iohannis să rămână primar al Sibiului, pentru că a performat acolo şi e nevoie de el alături de sibieni”, a spus Cătălina Vartic, preşedintele UNPR

Vicepreşedintele PC, Codrin Scutaru – secretar de stat în Ministerul Muncii şi Familiei – este de părere că la Suceava, scorul electoral al lui Victor Ponta ar putea să fie dublu decât cel al lui Klaus Iohannis, iar în turul al doilea, crede că se va ajunge la ţinta de 59 la sută, care este un rezultat posibil. „In turul doi Victor Ponta va putea câştiga alegerile la nivel naţional cu 59 la sută”, a spus Codrin Scutaru, la Suceava.
Menţionăm că el este sociolog de profesie şi a precizat că Victor Ponta are un program prezidenţial credibil în care vorbeşte de combaterea sărăciei şi aducerea locurilor de muncă în economie. „Simţim dorinţa multor oameni de a susţine generaţia tânără în funcţii de conducere. Vrem să existe un ciclu democratic în care să putem demonstra ceva”, a mai spus Codrin Scutaru. Potrivit acestuia, România trebuie să devină o ţară liniştită pentru că destul a fost afectată de o criză pe care românii nu au dorit-o şi care putea fi evitată.
Conform acestuia, alianţa dintre PC, PSD şi UNPR funcţionează, exemplul fiind chiar faptul că la aceeaşi masă a conferinţei de presă organizate sâmbătă, la sediul PC Suceava, sunt oameni din aceeaşi generaţie – Cătălina Vartic, Cătălin Nechifor, Codrin Scutaru, Cezar Cioată – şi care îşi doresc un preşedinte din această generaţie. „Ne dorim un preşedinte care să nu fi fost la vârsta majoratului la momentul Revoluţiei Române, un preşedinte care să fi privit, la fel ca noi atunci, cu încredere despre viitorul acestei ţări. Momentul gâlcevilor politice s-a terminat”, a spus Codrin Scutaru.
De cealaltă parte, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor, a declarat, la aceeaşi conferinţă de presă comună, prin care s-a marcat debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2 şi 16 noiembrie, că la Suceava alianţa dintre PSD, PC şi UNPR funcţionează foarte bine de din 2012. De asemenea, el a reamintit că mulţi liberali sunt alături de această echipă la fel ca în 2012 când s-a constituit USL şi la Suceava se poate spune că USL încă există pentru că mulţi dintre liberali nu au uitat acţiunile începute din 2012. „USL există şi acum pentru că foarte mulţi dintre colegii liberali nu au uitat momentul 2012”, a spus Cătălin Nechifor, adăugând şi faptul că aportul PC şi UNPR a mărit „zestrea de militanţi şi simpatizanţi a PSD”.
Prin prisma ultimelor alegeri, scorul electoral al ACL la Suceava nu se apropie de cel al alianţei PSD-PC-UNPR, pentru că, explică liderul judeţean al PSD, „de doi ani ne facem treaba şi sper ca sucevenii să meargă cu noi până la capăt”.
Pe de altă parte, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a UNPR, Cătălina Vartic, este de părere că judeţul Suceava a devenit unul de stânga după demisiile mai multor primari şi consilieri şi înregimentarea lor în PSD. De asemenea, ea a declarat că UNPR este foarte hotărât să câştige aceste alegeri arătând, într-o manieră elegantă, că omul potrivit trebuie să stea la locul potrivit, iar Klaus Iohannis trebuie să rămână primar al Sibiului.
„Susţinem pe Iohannis să rămână primar al Sibiului pentru că a performat acolo şi e nevoie de el alături de sibieni”, a spus Cătălina Vartic. (D.P.)

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …

One comment

  1. O joaca de atasa in bunghi! Ce sa mai intelegem