Saturday , April 27 2024

Cardiologii intervenționiști Paul Turcoman și Laur Blaga au revenit în sala de intervenții a Spitalului Județean

De duminică și până miercuri după-amiază, aceștia au montat deja stenturi la opt pacienți

Cardiologii intervenționiști Paul Turcoman și Laur Blaga și-au reluat activitatea în cadrul Compartimentului de Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean, după o absență de peste două luni. Mai exact, aceștia au revenit în sala de intervenții duminică, 30 aprilie. Dacă duminică și luni, 1 mai, s-au prezentat la spitalul sucevean doar două urgențe pentru Compartimentul de Cardiologie Intervențională, marți și miercuri au fost câte trei cazuri pe zi, ceea ce demonstrează că prezența acestor specialiști este necesară la unitatea spitalicească suceveană.

Cei doi medici au semnat la începutul lunii aprilie fișa postului, care să le permită să revină în activitate după ce au negociat toate prevederile acesteia cu conducerea Spitalului Județean. Reamintim că cei doi medici cardiologi intervenționiști au fost mutați în secția de Cardiologie încă de pe data de 20 februarie, fără a mai avea acces în sala de intervenții pentru că au refuzat să semneze, la acea dată, fișa postului. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …