Friday , April 26 2024

Cămin cultural realizat de CNI la Bălăceana, a treia investiție de acest gen recepționată în județul Suceava

Celelalte două cămine care au beneficiat de lucrări de extindere, reabilitare, modernizare și dotare se află la Zvoriștea și Benia-Moldova Sulița

Compania Națională de Investiții, instituție care funcționează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a predat, în această săptămână, cinci noi obiective de investiții către autoritățile locale din județele Harghita, Hunedoara, Giurgiu, Gorj și Suceava.

Investițiile, în valoare totală de peste 9,7 milioane de lei, au constat în reabilitarea a cinci sedii de așezăminte culturale în localitățile Tulgheș (jud. Harghita), Hărău (jud. Hunedoara), Telești (jud. Gorj) și Bălăceana (jud. Suceava), precum și în construirea unui bazin didactic de înot în municipiul Giurgiu (jud. Giurgiu).

Bazinul de la Giurgiu este cel de-al 21-lea bazin de înot realizat de CNI și va fi utilizat în special de către elevii din localitate, dar și de publicul larg, în afara orelor de curs. În ceea ce privește reabilitarea căminelor culturale, aceste proiecte vin în sprijinul dezvoltării culturale la nivel local și contribuie, totodată, la dezvoltarea comunităților locale prin oferirea de alternative privind petrecerea timpului liber și prin crearea de noi locuri de muncă.

Investițiile vor fi folosite de peste 75.000 de utilizatori, care vor beneficia de condiții moderne pentru diverse activități culturale, recreative sau sportive.

Este al treilea cămin cultural realizat cu finanțare de la CNI și predat, în ultimele luni, autorităților administrației publice locale din județul Suceava. Celelalte două sunt căminele culturale din localitățile sucevene Zvoriștea și Benia-Moldova Sulița care au fost reabilitate cu bani alocați de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, fiind vorba la data respectivă de un număr de șase obiective finanțate și recepționate de CNI în diverse localități din mediul rural de pe teritoriul României din care cinic sedii de așezăminte culturale și un sector de drum comunal care fusese afectat de inundații. Valoarea contractelor aferentă celor șase obiective a fost de peste 6,3 milioane de lei cu TVA. La cele două cămine culturale din județul Suceava au fost executate lucrări de extindere, reabilitare, modernizare și dotare. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …