Friday , April 26 2024

Ca să dribleze coada de la UPU, un bărbat și-a pus fratele să anunțe la poliție că a fost victima unui accident petrecut în urmă cu  o săptămână

Sâmbătă dimineață, la ora 08:10 Poliția Orașului Siret, a fost sesizată prin112 de către  T. Leonte, din Calafindești, cu privire la faptul că fratele său, T. Dumitru, a fost implicat într-un accident rutier și că se află  în drum spre Spitalul din Rădăuți.

Polițiștii au constat însă că T. Dumitru ar fi fost imlicat într-un accident aproape cu o săptămână în urmă. Astfel, în data de 5 decembrie a condus o dubă Mercedes Sprinter pe raza localității Călinești, comuna șerbăuți,  și, din cauze necunoscute, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în șantul de pe marginea drumului, rezultând avarierea autovehiculului. Bărbatul, care se afla singur în vehicul, a declarat că nu a suferit leziuni și după ce a scos autoturismul din șanț s-a deplasat la domiciliu. În una din zilele de 09 sau 10 decembrie 2021, în timp ce lucra în gospodărie,  T.  Dumitru ar fi căzut pe scară din podul unei anexe gospodărești și ar fi suferit leziuni.  Sâmbătă, fratele său, T. Leontin,  a discutat cu un cadru medical care i-ar fi spus că ar avea prioritate la spital dacă declară faptul că a fost victima unui accident rutier. În aceste condiții, T. Leonte a apelat 112 sesizând că fratele său a suferit leziunile în urma unui accident rutier.

Polițiștii vor efectua verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a suferit leziuni numitul T. Dumitru.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …