Tuesday , January 31 2023

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: Milioane de euro care ar fi revenit artiştilor ca drepturi de autor, gestionate în interesul personal al reprezentanţilor Organismele de Gestiune Colectivă

Organismele de Gestiune Colectivă (OGC) ”îşi uită cam des misiunea” şi, în loc ca banii pe care îi încasează în numele artiştilor să fie corect şi transparent distribuiţi, ajung să fie ”negociaţi la mica înţelegere” sau chiar să nu mai fie distribuiţi, afirmă ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu, într-o declaraţie de presă privind modificările Legii dreptului de autor.


“Actuala lege spune că după 3 ani, dacă sumele sunt nerevendicate, acestea revin Organismului de Gestiune Colectivă care îi foloseşte conform statutului. În realitate, banii aceştia ajung să fie gestionaţi în interesul personal al reprezentanţilor organismelor. Vă dau un exemplu: unul dintre organismele de gestiune colectivă a avut, în ultimii 4 ani, nu mai puţin de 49 de milioane de lei, sumă nerepartizată, sumă care ar fi trebuit să revină titularilor de drepturi, în numele cărora i-a colectat. Un alt exemplu ne spune că un organism de gestiune colectivă nu a distribuit 23% din suma colectată, adică 11,6 milioane lei. Vorbim de milioane de euro care ar fi revenit artiştilor şi autorilor”, susţine Gheorghiu.
Ministrul invită reprezentanţii ONGC, artiştii din România şi utilizatorii să “transparentizeze” mecanismul distribuirii drepturilor de autor.
“Stimaţi reprezentanţi ai Organismelor de Gestiune Colectivă, vă provoc să mă contraziceţi şi să publicaţi următoarele informaţii: formulele de calcul pe care le folosiţi pentru distribuirea sumelor către titularii de drepturi; situaţia ultimilor 5 ani privind sumele nerevendicate, ce aţi făcut cu fiecare leu, plus procentul acestora din sumele total colectate şi situaţia ultimilor 5 ani cu privire la indemnizaţia/veniturile pe care membrii consiliului director o/le primesc. Totodată, invit toţi artiştii din România să vină public şi să îşi spună povestea legată de Organismele de Gestiune Colectivă. Nu fiţi doar martori, acum este momentul în care putem să transparentizăm acest mecanism. Spuneţi-vă experienţa personală pentru ca realitatea să fie cunoscută publicului! Stimaţi utilizatori, vă invit şi pe voi să ne împărtăşiţi care este relaţia pe care o aveţi cu Organismele de Gestiune Colectivă şi de câte ori nu v-aţi întrebat unde se duc banii pe care aceştia îi colectează”, transmite ministrul Gheorghiu.
Bogdan Gheorghiu aminteşte că amendamentul propus de către Alina Gorghiu şi Lucian Romaşcanu a fost votat în unanimitate de toate partidele politice în Comisia pentru Cultură şi Media a Senatului, “pentru că au existat de-a lungul timpului foarte multe plângeri legate de abuzurile Organismelor de Gestiune Colectivă”.
“Astfel, cea mai bună soluţie este ca sumele prescrise după 3 ani să revină titularilor de drepturi – 30% în mod egal pentru fiecare membru al Organismului de Gestiune Colectivă şi 70% către cea mai importantă formă de sprijin pentru artişti, Fondul Cultural Naţional – şi fiecare organism să îşi publice formulele de calcul folosite. Legislaţia va stimula organismele să îşi facă treaba şi să distribuie corect şi transparent, cu riscul de a mă repeta, banii colectaţi în numele artiştilor şi titularilor”, se mai arată în declaraţia ministrului interimar al Culturii, privind modificările Legii dreptului de autor.

Vezi si

Aeroportul Suceava, locul doi într-un top european, din punct de vedere al creșterii procentuale a numărului de pasageri

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat sâmbătă, 28 ianuarie 2023, că, într-un clasament …