Bătrână tâlhărită în cimitirul "Pacea" de trei cerşetori
Aceştia i-au smuls femeii de la gât două lănţişoare din aur, iar de pe o bancă i-au furat poşeta
In data de 28 iulie 2014, la ora 17.29, Poliţia municipiului Suceava a primit o reclamaţie conform căreia în jurul orei 17.20, autori necunoscuţi i-au furat poşeta unei bătrâne de 74 de ani, din localitate. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, în cursul zilei, femeia a mers la cimitirul din localitate, ocazie cu care a pus geanta şi două sacoşe pe care le avea asupra sa, pe o bancă ce era amplasată în faţa mormântului. La scurt timp, de bătrână s-au apropiat trei tineri care i-au cerut de mâncare, moment în care unul dintre ei i-a smuls de la gât două lănţişoare din aur, iar ceilalţi doi i-au furat poşeta, după care au fugit.
Pe parcursul cercetărilor făcute la faţa locului, poliţiştii au găsit la circa 30 de metri de gardul cimitirului, pe o cărare, poşeta şi alte bunuri scoase din interiorul acesteia. După ce vicitma a făcut un inventar al bunurilor, a declarat că din poşetă îi lipsesc doar banii. Cercetările sunt continuate de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi tâlhărie, pentru prinderea autorilor şi recuperarea prejudiciului. (C.Z.)