Sunday , May 5 2024

BALAN: Mai multă descentralizare financiară va conduce la modernizarea comunităților locale

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut ieri o declarație în plenul Camerei Deputaților în care a arătat că în următorii patru ani, România va traversa o perioadă de stabilitate politică, generată de sincronizarea ciclurilor electorale și de faptul că țara noastră nu va mai sta, ca în anii trecuți, sub presiune electorală. Așadar,  parlamentarul liberal sucevea consideră că există acum oportunitatea de a demara ample reforme naționale, amânate de foarte mulți ani, atât la nivelul marilor sisteme publice – educația și sănătatea – dar și la nivelul administrației publice locale.

“Este adevărat că, în ultimele trei decenii, administrația publică locală s-a modernizat substanțial, însă nu în ritmul pe care ni l-am dorit cu toții. Este incontestabil faptul că procesele administrative la nivel local sunt astăzi mult superioare celor pe care le aveam în anii 90, că aleșii locali sunt mult mai conectați la nevoile comunității, că transparența proceselor decizionale a crescut și că standardul de viață al oamenilor a cunoscut salturi calitative importante. Cu toate acestea, unele reforme esențiale ale administrației publice locale au fost tergiversate, amânate sau compromise, tocmai pentru faptul că centralizarea puterii financiare a generat avantaje politice diverselor guverne”, a declarat deputatul Ioan Balan.

Conform acestuia, descentralizarea decizională, principiu esențial al performanței administrative, nu poate să fie împlinită fără o descentralizare financiară efectivă. Decizie fără finanțare nu există! De aceea, cred că se impune ca în perioada imediat următoare, atât Parlamentul cât și Guvernul, să demareze un amplu proces de evaluare a modalităților de descentralizarea financiară reală a unităților administrativ-teritoriale. Ioan Balan susține că acest proces ar trebui să conducă la adoptarea unui cod al finanțelor publice locale modern, care să asigure atât consiliilor județene, cât și primăriilor, resursele financiare necesare pentru finanțarea cheltuielilor curente pentru funcționarea localităților, pentru finanțarea educației și serviciilor de sănătate și pentru promovarea unor proiecte majore de investiții.

“Modernizarea finanțării administrației publice locale ar permite Guvernului României să sprijine financiar acele județe sau primării care nu dispun de resurse financiare proprii, tocmai pentru faptul că în ultimele trei decenii au fost ocolite de investițiile publice și private. Zone importante din Moldova vor avea nevoie în următorii ani de o susținere financiară extrem de puternică, scopul fiind acela al dezvoltării armonioase a întregii țări, nu numai a unei părți din aceasta. Cetățenii sunt egali în fața legii, iar statul are obligația de a furniza o viață decentă tuturor.

De asemenea, un alt aspect pe care ar trebui să îl vizeze reforma administrativă trebuie să privească sprijinirea formării continue a funcționarilor din administrațiile locale. Procesele administrative se schimbă frecvent, iar funcționarii au nevoie să fie sprijiniți. De asemenea, cred că trebuie să adăugăm eforturilor investiționale și un aspect suplimentar, și anume monitorizarea permanentă a calității proiectelor de investiții. Ştim cu toții că nu-i suficient să facem investiții, dacă nu ne asigurăm că acestea sunt de calitate, trainice și conduc la creșterea calității vieții oamenilor. Dacă în următorii ani vom reuși să aducem acest spor de modernizare în administrația publică locală, cred cu putere că România va începe să arate tot mai mult ca statele dezvoltate din Uniunea Europeană”, a declarat deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. (O.S.)

Vezi si

Spitalul Clinic Județean – mai mult decât un spital regional. Pacient cu accident vascular cerebral adus la Suceava cu elicopterul SMURD din centrul universitar Cluj

Sâmbătă seara, la Spitalul Clinic Județean de Urgență  Suceava a fost transferat cu elicopterul SMURD, …