Tuesday , May 14 2024

Băieţel de patru ani, strivit sub un dulap, in casa bunicii

salvare [800x600]

Copilul era în grija bunicii sale, părinţii lui fiind plecaţi la muncă în Braşov u femeia a spus că în timp ce era în baie, a auzit o bubuitură puternică în sufragerie. Când s-a întors în cameră a văzut corpul micuţului sub o vitrină u chiar dacă l-a scos repede de acolo şi a chemat o ambulanţă prin 112, băieţelul nu a mai putut fi salvat

 
O adevărată tragedie a avut loc în seara zilei de miercuri pe strada Pictor Dimitrie Hârlescu din municipiul Fălticeni. Un băieţel care a împlinit în data de 20 ianuarie a acestui an vârsta de patru ani, ai cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în localitatea Feldioara din judeţul Braşov, şi-a pierdut viaţa după ce un dulap s-a prăbuşit peste el în apartamentul bunicii sale, situat la etajul al IV – lea al unui bloc din zona centrală a municipiului Fălticeni. Vecinii au relatat doar că după ce obiectul de mobilier s-a prăbuşit peste micuţ, bunica a ieşit pe casa scării rugându-se la Dumnezeu şi cerând ajutorul vecinilor şi a lucrătorilor de la Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă (ISU), repetând că nepotul ei nu poate să moară. Din păcate lucrătorii Serviciului Judeţean de Ambulanţă care au preluat trupul băiatului de patru ani nu a putut decât să constate decesul acestuia. O anchetă a poliţiei şi a procurorilor urmează să stabilească cu exactitate circumstanţele în care s-a întâmplat nefericitul eveniment.
Din primele verificări făcute de oamenii legii a reieşit că în data de 26 februarie 2014, în jurul orei 18.00, Daniel Oancea, în vârstă de patru ani, care locuia la bunica sa Veronica Otrocol, de 59 de ani, în apartamentul acesteia de pe strada Pictor Dimitrie Hârlescu din Fălticeni, şi-a pierdut viaţa după ce o vitrină a căzut peste el. Micuţul stătea la bunica lui de aproximativ un an de zile, părinţii săi fiind plecaţi la Braşov, ei lucrând acolo. Din declaraţiile Veronicăi Otrocol reiese că în timp ce era la baie a auzit o bubuitură puternică în sufragerie. A fugit repede în cameră unde l-a văzut pe micuţ sub o vitrină. Femeia l-a scos repede de sub corpul de mobilă, anunţând o vecină şi ambulanţa prin 112. Chiar dacă medicii au ajuns de urgenţă la faţa locului şi l-au transportat cât au putut de repede la spital, Daniel a murit, fiind diagnosticat în prealabil cu traumatism cranio cerebral.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele Veronicăi Otrocol sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi continuate verificările pentru a se stabili cu exactitate modul în care băiatul în vârstă de patru ani a murit.
Daniel era înscris la Grădiniţa Specială din Fălticeni din luna septembrie 2013, instituţia fiind în subordinea Consiliului Judeţean Suceava. Directoarea grădiniţei, Elena Varganici a declarat că micuţul avea probleme dezvoltare, prezenta urme de retard psihic şi avea forme uşoare de autism. Aceasta a subliniat faptul că nu părinţii au fost cei care au vrut să-l înscrie pe copil la grădiniţa pe care o conduce ci Comisia pentru Orientare Scolară şi Profesională Suceava, deoarece băiatul avea nevoie de tratament ortopedic pe care îl urma la Grădiniţa Specială din Fălticeni. Directoarea Elena Varganici, foarte afectată de acest tragic eveniment, a mai spus că bunica micuţului a fost cea care a venit să-l ia de la grădiniţă în seara fatidică. Părinţii lui Daniel au venit de urgenţă de la Braşov pentru a-şi îngropa copilul. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …