Friday , April 26 2024

Autoritățile de la Cernăuți pregătesc un centru pentru refugiați în vechiul hotel Ceremuș

Noii proprietari ai hotelului Ceremuș – unde cu mulți ani în urmă numeroși cetățeni români își petreceau revelioanele – s-au angajat să restabilească toate comunicațiile și utilitățile necesare cât mai curând posibil, cu asistența autorităților orașului.

Acolo vor fi primiți refugiații care vor sosi din regiunile mai afectate de război ale Ucrainei, deocamdată Cernăuțiul fiind o regiune prea puțin atinsă de ororile care au loc în sudul, estul și nord-estul Ucrainei.

După cum a precizat primarul de Cernăuți, Roman Kliciuc pe contul său de Facebook, noii proprietari au achiziționat hotelul în urmă cu doar două luni.

Reamintim că respectivul hotel a fost, cu mai bine de zece ani în urmă, un etalon al turismului cernăuțean însă pe fondul gestionării neinspirate a unor situații ceva mai complicate financiar, problemele s-au agravat iar ca atare frumosul hotel cernăuțean a ajuns o ruină modernă. Reacțiile publicului au fost din cele mai diverse, de la reproșuri cu privire la starea în care se află hotelul la opinii despre situația prin care trece actualmente țara vecină.

Nu puțini fiind cei care au opinat că trebuie avut grijă ca printre refugiați să nu fie bărbați sub 60 de ani care sunt buni de luptă – ”Vă cerem să trimiteți toți bărbații refugiați care au sosit în jeep-uri să meargă la război la Kiev. Lăsați (la Ceremuș) copiii și femeile! Băieții noștri trebuie să rămână pentru a ne proteja regiunea”.

Una din cele mai frumoase idei expirmate a fost aceea a unei cernăuțence care a spus că a face din hotelul Ceremuș un centru de refugiați este ”începutul corect al unei noi pagini în istoria perlei Cernăuțiului”.

Primarul Roman Kliciuc, alături de soldați ucraineni

Despre această perlă Roman Kliciuc a recunoscut că în prezent este o clădire goală, fără toalete, lavoare sau prize simple și care, prin urmare, necesită investiții semnificative. Deja o astfel de bază de primire pentru refugiați a mai fost deschisă în Cernăuți la Complexul Olympia și la complexul ”Valea însorită” situat în zona localității Boian. (D.P.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …