Sunday , May 12 2024

Au fost găsite trupurile a doi bărbaţi înecaţi

inecat

Pompierii au găsit ieri cadavrul pescarului din Roşcani, dat dispărut în apele Siretului. Corpul acestuia era la zece metri în aval de locul în care au fost găsite obiectele sale. Aseară, în jurul orei 18.00, a fost găsit şi trupul ciobanului din Vornicenii Mici înecat în pârâul Somuz

 
Ieri dimineaţă, echipajele Detaşamentului de Pompieri Suceava au reluat căutările atât la Vornicenii Mici, cât şi la Roşcani. In jurul orei 15.00, scafandrii au găsit trupul neînsufleţit al lui Victor Iacob, de 64 de ani, în râul Siret, la 10 metri în aval de locul în care au fost găsite obiectele sale personale, unde apa are o adâncime de circa doi metri. Pompierii au continuat ieri căutările şi în cazul celui de-al doilea dispărut, însă aseară încă nu fusese găsit.
Amintim că duminică, 13 iulie 2014, la ora 17.58, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, s-a solicitat intervenţia echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, în cazul unui pescar care se presupunea că s-ar fi înecat în râul Siret, pe raza localităţii Roşcani. Victor Iacob era plecat la pescuit, de sâmbătă seara, iar a doua zi nu a mai fost de găsit. Sora sa a fost cea care a dat alarma în momentul în care a văzut că acesta nu răspunde la telefon. Un martor i-ar fi spus femeii că fratele său a fost văzut ultima dată la pescuit pe malul râului. La faţa locului s-au deplasat pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Suceava cu o barcă pneumatică, dar şi o echipă de scafandri.
Militarii cu ajutorul bărcii şi a accesoriilor din dotare specifice unor astfel de intervenţii au scotocit zona, iar scafandrii au intrat în apele tulburi în căutarea trupului bărbatului. Misiunea a fost una dificilă din cauza curenţilor puternici şi a crengilor de pe fundul apei. Din cauza întunericului, pompierii au întrerupt căutările, pe care le-au reluat ieri dimineaţă, la prima ora.
La doar 15 minute după primul apel pe 112, un altul anunţa încă un posibil înecat, un ieşean de 22 de ani, pe nume Costică Marciuc, în pârâul Somuz, care alimentează iazul Liteni, pe raza localităţii Vornicenii Mici, comuna Moara. Tânărul lucra ca cioban la o stână din zonă, şeful său spunând că acesta a fugit de la muncă, duminică după – amiaza, iar ultima oară l-a văzut pe malul pârâului Somuz. De asemenea pe malul apei a fost găsit unul dintre papucii ciobanului.
Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o barcă pneumatică şi au căutat duminică ore în şir, până la lăsarea întunericului. Ieri au fost reluate căutările şi aseară, în jurul orei 18.00, a fost găsit cadavrul tânărului cioban. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

USV a devenit pentru a șasea oară campioană universitară la handbal masculin

Handbaliștii suceveni au învins în finală reprezentativa Universității din Pitești și au fost premiați la …