Friday , May 17 2024

Astăzi se afişează rezultatele la Evaluarea Naţională

Cei peste 6.000 de elevi suceveni care au susţinut acest examen îşi vor putea calcula media de admitere la liceu. Media de la Evaluarea Naţională reprezintă 80% din cea de admitere u repartizarea computerizată în învăţământul liceal va avea loc pe data de 9 iulie. Citiţi mai jos numărul de locuri la câteva colegii de elită din judeţ şi ultimele medii de admitere de anul trecut rezultaete evaluare

Astăzi, elevii care au susţinut săptămâna trecută Evaluarea Naţională vor afla rezultatele, urmând ca după orele 12.00 notele să fie afişate pe site-ul Ministerului Educaţiei, dar şi la centrele de examen. Tot astăzi, elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii. În perioada 20-22 iunie 2018, o a doua comisie va evalua lucrările elevilor care au depus contestaţii, iar notele finale de la Evaluarea Naţională 2018 vor fi afişate pe data de 23 iunie 2018. Reamintim că din cei 6.350 de absolvenţi suceveni de clasa a VIII-a înscrişi la Evaluarea Naţională, la proba scrisă de Limba şi literatura română au fost prezenţi 5.978 de elevi, iar la Matematică au participat doar 5.961, numărul absenţilor la această probă fiind de 389 de elevi.

După ce vor trece peste acest examen foarte important al vieţii de elev, proaspeţii absolvenţi ai claselor a VIII-a vor intra în focul admiterii la liceu. Pentru a ocupa un loc, aceştia trebuie să participe la repartizarea computerizată, care se face pe baza mediei de la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi a mediei anilor de gimnaziu, cu o pondere de 20%. În perioada 29 iunie – 3 iulie, absolvenţii de gimnaziu vor completa fişele de înscriere, urmând ca pe 9 iulie să se desfăşoare repartizarea computerizată într-o singură etapă. Repartizarea se realizează în funcţie de opţiunile elevului, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. In perioada 10 – 13 iulie, elevii îşi vor depune dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi, iar pe data de 13 iuli, unităţile de învăţământ vor transmite către Inspectoratul Scolar Judeţean situaţia locurilor rămase libere. Situaţiile speciale vor fi rezolvate de comisia specială de admitere după etapa de repartizare computerizată, în intervalul 16-18 iulie.

La nivelul judeţului Suceava, 750 de elevi au fost declaraţi admişi în urma probelor de aptitudini, aceştia încercând să ocupe un loc în liceele de profil. Mai exact, 14 elevi au trecut cu bine de probele de aptitudini de la Seminarul Teologic Ortodox “Mitropolit Dosoftei”, iar alţi 154 doresc să urmeze cursurile Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”. La Liceul cu Program Sportiv au fost declaraţi admişi, în urma probelor, 141 de elevi ai claselor a VIII-a, iar la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” 131 de elevi.

Atât elevii, cât şi părinţii şi cadrele didactice speră că rezultatele de la Evaluarea Naţională vor fi mult mai bune decât cele obţinute de elevii claselor a VIII-a la simularea organizată în luna martie, când doar 46,57% dintre cei 6.684 de elevi prezenţi la ambele probe au reuşit să obţină medii peste cinci. Cele mai multe medii obţinute de elevii suceveni, şi anume 1.189, au fost cuprinse între 3 şi 3,99, la polul opus situându-se o singură medie de zece. 1.127 de elevi suceveni din clasele a VIII-a au obţinut medii cuprinse între 4 şi 4,99 şi 1.090 au avut medii cuprinse între 5 şi 5.99, pentru ca doar 170 de elevi, reprezentând 2,54 % din numărul celor prezenţi, să obţină medii cuprinse între 9 şi 9,99. Au fost obţinute 23 de note de zece, dintre care opt au fost la Limba şi literatura română, iar 15 note de zece au fost luate la Matematică. Comparativ cu anul trecut, când la Limba română 65,39% dintre elevii care au susţinut proba au obţinut note peste 5, în vreme ce 34,61% dintre elevi au fost notaţi sub 5, anul acesta 67,17% dintre elevi au obţinut note peste cinci la simulare. La proba de Matematică, anul trecut procentul notelor peste cinci era de 36,84%, iar anul acesta a scăzut la 33,64%.

La nivelul judeţului Suceava, pentru anul şcolar 2018-2019, sunt 193 de clase a IX-a, cu un total de 5.404 locuri. Dintre acestea, 239 de locuri sunt alocate elevilor rromi.

Colegiul Naţional «Stefan cel Mare» din municipiul Suceava va avea şase clase a IX-a, elevii putând să opteze între matematică-informatică, intensiv sau bilingv engleză, clasă de ştiinţe ale naturii sau ştiinţe sociale. Se preconizează că şi în acest an concurenţa va fi acerbă, mai ales că anul trecut ultimele medii au fost de 9.57, 9.68, 9.40 şi 9.16. Colegiul Naţional «Petru Rareş»  are cuprins în planul de şcolarizare 2018-2019 un număr de opt clase a IX-a, cu un total de 224 de locuri. Dintre acestea, 15 sunt rezervate pentru elevii de etnie rromă. La această unitate de învăţământ, ultimele medii de admitere au fost anul trecut 9,32 matematică-informatică, 9,61 matematică-informatică, bilingv engleză, 8.62, bilingv franceză şi 9.09 bilingv germană. La specializarea ştiinţe ale naturii, ultimul elev admis a avut media 9,20, iar la ştiinţe sociale ultima medie a fost de 8.94.

Colegiul Naţional «Eudoxiu Hurmuzachi» din Rădăuţi va avea, din septembrie, şapte clase a IX-a cu specializările matematică-informatică, ştiinţe ale naturii, filologie intensiv franceză, respectiv germană, ştiinţe sociale şi ştiinţe sociale intensiv engleză, iar la Colegiul Naţional «Nicu Gane» din municipiul Fălticeni vor fi opt clase a IX-a cu un număr total de 224 de locuri.

Pentru învăţământul profesional de stat, în anul şcolar 2018-2019 vor fi 1.596 de locuri, grupate în 57 de clase. In municipiul Suceava, elevii care vor să urmeze învăţământul profesional o pot face la Colegiul Tehnic «Al. I. Cuza», la Colegiul Tehnic «Petru Muşat», Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară şi la Colegiul Tehnic «Samuil Isopescu». (Cristina RUSTI)

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …