Tuesday , April 30 2024

Aproape 900 de elevi au lipsit de la simularea la Bac – proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului

bac

In municipiul Suceava cel mai mare număr de elevi absenţi s-a înregistrat la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară şi anume 32 de elevi de clasa a XI-a şi 19 la clasa a XII-a. Liceul Teoretic “Filadelfia”, singura unitate de învăţământ cu prezenţă de 100% atât pentru clasa a XI-a cât şi pentru clasa a XII-a u elevii au susţinut probă scrisă la Matematică şi Istorie

In cursul zilei de ieri, miercuri, 5 martie 2014, s-a desfăşurat proba scrisă la disciplina obligatorie profilului din cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Pentru prima dată în acest an, pe lângă elevii de clasa a XII-a, şi cei din clasa a XI-a au susţinut aceste testări. La nivelul judeţului Suceava, 12 135 de elevi au fost prezenţi la aceste verificări în vederea pregătirii pentru examenul de Bacalaureat. 5 021 de elevi de clasa a XI-a au susţinut simularea la Matematică iar 1.551 au dat teză scrisă la Istorie, iar la clasa a XII-a au fost 4.298 de elevi prezenţi la proba scrisă la Matematică iar 1.255 de elevi la Istorie, 871elevi fiind absenţi. In topul unităţilor de învăţământ absenteiste se află Liceul Tehnologic “Vasile Deac” din Vatra Dornei cu 39 de elevi absenţi la clasa a XI-a şi 38 absenţi la clasa a XII-a, după care vine Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava cu un număr de 32 de elevi absenţi la clasa a XI-a şi 19 absenţi la clasa a XII-a, urmat de Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava, unde 15 elevi de clasa a XI-a nu s-au prezentat la testare alături de alţii 23 de la clasa a XII-a care au lipsit. Liceul Teoretic “Filadelfia” Suceava a fost singura unitate de învăţământ unde toţi elevii, atât cei de clasa a XI-a cât şi cei de clasa a XII-a s-au prezentat la proba scrisă la disciplina obligatorie profilului în cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” Suceava a avut doar un elev absent la clasa a XI-a şi trei absenţi la clasa a XII-a. La Colegiul Naţional “Petru Rareş“ din Suceava, elevii au susţinut proba scrisă la Matematică, unde au fost 17 absenţi pentru clasele a XI-a şi a XII-a şi la Istorie, unde doar nouă elevi au lipsit.
Vineri, 7 martie 2014, doar elevii din clasele a XII-a, potenţiali candidaţi ai examenului de Bacalaureat, vor susţine proba scrisă la alegere dintre disciplinele de profil. “Fiecare unitate liceală din judeţ este considerată centru de examen, iar subiectele sunt transmise direct de la Ministerul Educaţiei Naţionale”, am aflat de la inspector Laura Hacman, purtător de cuvînt în cadrul Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava. Rezultatele acestor simulări se vor afişa la sediile unităţilor de învăţământ liceal din judeţ în data de 14 martie. Examenul de Bacalaureat se va desfăşura şi în acest an în două etape, şi anume sesiunea iunie-iulie şi sesiunea august-septembrie 2014. In perioada 26 – 30 mai, elevii din clasele a XII-a se vor putea înscrie în vederea susţinerii examenului, pe 30 mai 2014 fiind ultima zi de cursuri pentru ei. Examenul va debuta pe data de 10 iunie cu proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în Limba română, urmată de evaluarea orală la Limba maternă pe data de 13 iunie, iar pe 27 iunie va avea loc proba orală la o limbă străină. Pe data de 30 iunie, candidaţii examenului de Bacalaureat vor susţine proba scrisă la Limba şi Literatura Română. In cursul zilei de 1 iulie se va desfăşura proba scrisă la Limba şi Literatura maternă, iar pe 2 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului – probă scrisă. Examenul se va încheia pe data de 4 iulie 2014 cu proba la alegere a profilului. Pe 7 iulie se vor afişa rezultatele, iar elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii, rezultatele acestora afişânduse pe data de 11 iulie.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 18 august – 4 septembrie 2014. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …