Sunday , April 28 2024

ANI susţine că primarului de Udeşti trebuie să-i fie interzisă exercitarea funcţiei

Prefectul Florin Sinescu susţine că este o informare scurtă trimisă de ANI pe această temă, dar în care se precizează că există şi excepţia funcţiilor şi demnităţilor electorale, iar din punctul său de vedere primarul Săvel Botezatu se încadrează în această situaţie

Agenţia Naţională de Integritate susţine că faţă de primarul comunei Udeşti, Săvel Viorel Botezatu, ar trebui să fie aplicată măsura de interdicţie a exercitării unei demnităţi sau funcţii publice. Recent, ANI a comunicat Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava o informare în acest sens, pe motiv că faţă de primarul comunei Udeşti s-a constat, în instanţă, existenţa conflictului de interese.
Adresa trimisă de ANI către Prefectura Suceava este una destul de scurtă, în care pe lângă informarea aplicării măsurii de interdicţie a exercitării unei funcţii sau demnităţi publice este menţionat, între ghilimele, un text de lege şi o precizare că raportul de evaluare a fost trimis Prefecturii Suceava printr-o adresă încă din 11 martie. Prefectul Florin Sinescu susţine, în replică, faptul că nu se poate lua o măsură în acest caz, timp de trei ani cum precizează legea, şi pentru că faţă de primar a mai fost luată, în procesul pentru conflict de interese, măsura sancţionării cu amendă administrativă. „Un om nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă”, a spus prefectul, adăugând că şi textul de lege este ambiguu. Astfel, în articolul de lege invocat chiar de ANI în ultima adresă trimisă pe data de 11 martie la Instituţia Prefectului, se menţionează despre decăderea din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, „cu excepţia celor electorale”. Prefectul Florin Sinescu este de părere că funcţia de primar este, de fapt, o rezultantă a unei competiţii electorale, prin urmare, se poate încadra la excepţia stipulată în textul de lege.
Pe de altă parte, ANI a atras atenţia în mai multe rânduri că rămânerea definitivă şi irevocabilă, în cursul anului trecut, a unei hotărâri a instanţei de judecată prin care se arăta clar că primarul comunei Udeşti este vinovat de conflict de interese, nu poate fi sancţionată doar cu o amendă iar într-o altă adresă trimisă la cu aproape două luni înaintea celei din 11 martie se specifica faptul că aplicarea sancţiunii disciplinare care ar fi interdicţia exercitării unei demnităţi sau funcţii publice trebuie făcută în şase luni de la rămânerea definitivă a raportului de evaluare. Acesta a rămas definitivă şi irevocabilă spre finele anului trecut. (D.P.)

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …

No comments

  1. de ce nu dati mesajele intregi, pt ca spun ca botezatu este cumatru cu nechifor sau pt ca spun ca politia nu isi face treaba pt ca isi au nevestele angajate la primarie si la societatea primarului?????

  2. nu se va face nimic pt ca botezatu la udesti taie si sp

  3. primarul de udesti este cumatru cu catalin nechifor , clar si psd ul este la putere, iar botezatu face doar cel taie capu chiar daca este anchetat intro gramada de dosare: pt fals, pt uz de fal, abuz in serviciu, deturnare de fonduri, etc,,,,

  4. Nu se va face nimic niciodata, pentru c