Wednesday , May 8 2024

Angajările la USV, suspendate în perioada stării de urgenta

Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava a anunțat în cursul zilei de ieri, 23 martie, că a suspendat depunerea dosarelor de concurs pentru ocuparea a 5 posturi vacante în cadrul unității. Este vorba despre 2 posturi de portar/ agent de pază și câte un post de bucătar, ospătar și administrator financiar. în aceste zile era prevăzută depunerea dosarelor de către candidații interesați, însă, în contextul instituirii stării de urgență, au fost suspendate aceste etape.

”Cele 4 concursuri a căror perioadă de depunere a dosarelor se suspendă prin prezenta vor fi reluate începând cu a 2-a zi de după anunțarea de către autorități a încetării stării de urgență instituită pe teritoriul României, urmând ca desfăşurarea calendarelor să îşi reia cursul de drept începând cu această dată, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare. în a doua zi de după anunțarea de către autorități a încetării stării de urgență, Serviciul Resurse Umane va reface calendarele cu respectarea alineatului anterior”, se arată într-o informare a Universității sucevene. (O. N.)

Vezi si

Astăzi începe ultimul modul din acest an școlar, în care elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au de susținut Evaluarea Națională

Miercuri, 8 mai, elevii și preșcolarii revin la cursuri, în modulul 5, ultimul din actualul …