Friday , May 17 2024

Amendă pentru o firmă din Stulpicani care transporta cherestea fără aviz valabil

Polițiștii din Vadu Moldovei au confiscat lemn în valoare de peste 30.000 de lei

O patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit în trafic pentru control luni seară, în jurul orei 18.30, un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, condus de Lucian M., de 30 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. Remorca era încărcată cu cherestea rășinoase cu volum total 45,35 m.c. conform avizului de însoțire emis la data de 2 iunie, cu punct de încărcare depozitul din Vadu Negrilesei al unei firme din Stulpicani și destinatar o firmă din Tulcea, având menționată plecarea la 02.06.2019, ora 08:15.

Întrucât existau indicii cu privire la existența unui transport repetat folosind același aviz, ansamblul rutier a fost condus și predat în custodia Ocolului Silvic Fălticeni.

În urma verificărilor efectuate prin vizualizarea camerelor video existente pe traseul Frasin – Moțca s-a constatat că ansamblul rutier a efectuat pe 2 iunie și pe 3 iunie transporturi pe baza aceluiași aviz.

Reprezentanții Ocolului Silvic Fălticeni au inventariat materialul lemnos, ocazie cu care s-a identificat cantitatea de 48,95 mc ­che­restea rășinoase.

Echipajul de control a hotărât să sancționeze contravențional cu amendă în sumă de 5.000 lei firma din Stulpicani și să confiște cantitatea de 48,95 mc cherestea rășinoase, în valoare de 31.279,05 lei, ce a fost preluată în custodie de Ocolul Silvic Fălticeni. (O.S.)

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …