Sunday , April 28 2024

Ambasadorul SUA, la Suceava: “Vă asigurăm că veți avea întotdeauna un partener în Statele Unite ale Americii!”  

Expoziția „We the People/Noi, poporul”, care onorează peste un sfert de secol de Parteneriat Strategic între România și Statele Unite ale Americii, a ajuns și la Suceava unde sucevenii o vor putea admira pe esplanada Casei de Cultură a Sucevei până pe 10 aprilie a.c..

Fiind un proiect al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, în colaborare cu Agenția Agerpres și cu Universitatea Craiova, a fost organizat un eveniment la care să participe reprezentanți ai ambasadei. Şi chiar de la cel mai înalt vârf: ES Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA. Aflat în prima sa vizită oficială la Suceava – după cum avea să amintească primarul Ion Lungu, ea s-a mai aflat în vizită în județul nostru, dar nu oficială – ES Kathleen Kavalec a vizitat această expoziție de fotografie itinerantă chiar dacă la ora programată pentru vizitare era o vreme ploioasă.

Flancată nu de bodyguarzi (care totuși avea o prezență discretă în proximitate), ci de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și de primarul Ion Lungu – primul ținându-i umbrela doamnei ambasador – ES Kathleen Kavalec a mers preț de câteva minute bune prin ploaie ca să vadă și să i se prezinte un tur al acestei expoziții cu imagini relevante legate de istoria recentă comună a popoarelor american și român.

Faptul că ploua destul de bine a fost însă privit cu optimism de Gheorghe Flutur și Ion Lungu care, conform unei tradiții românești, au spus aproape la unison că este semn de belșug/bogăție, idee care pare a fi una cu care ambasadorul SUA să fi rezonat pozitiv, cel puțin la o primă vedere.

Deși erau planificate declarații de presă la fața locului, ploaia a schimbat planurile iar declarațiile au fost ascultate doar în cuprinsul discursului pe care l-a ținut însă la Muzeul Național al Bucovinei, într-o sală unde până nu demult a fost o expoziție dedicată marelui om de cultură român Nicolae Iorga.

Vă asigurăm că veți avea întotdeauna un partener în Statele Unite ale Americii.  Prezența dumneavoastră aici, astăzi, este o dovadă a parteneriatului neîntrerupt dintre națiunile și popoarele noastre. Aștept cu nerăbdare următorii 25 de ani și sper să vă bucurați de expoziție”, a fost declarația de la finalul discursului pe care ES Kathleen Kavalec l-a rostit integral în limba română, declarație primită cu ropote de aplauze.

De altfel, cum avea să și remarce Gheorghe Flutur (într-o discuție privată, totuși) după evenimentul de la Muzeul Național al Bucovinei, ES Kathleen Kavalec vorbește bine limba română și a dat dovada că o înțelege cel puțin la fel de bine pe cât o vorbește.

„Este o onoare și o plăcere să mă aflu la Suceava”, a început discursul ambasadorul SUA la București, asta după ce s-a adresat în prealabil cu „Bună ziua” și apoi cu formula „Domnule Primar Ion Lungu, Domnule Președinte al Consiliului Județean Gheorghe Flutur, Doamnă Director Agerpres Claudia Nicolae, Doamnelor și Domnilor, Dragi prieteni”. Chiar dacă însă primul dintre oficialii locali a fost menționat primarul, cel la care a făcut ulterior referire când a adresat mulțumiri „pentru că ne găzduiește în această clădire impresionantă (Muzeul Național al Bucovinei – n.red.)” a fost „în mod deosebit, domnului Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean”, urmând apoi și mulțumiri primarului Ion Lungu, „pentru că ne pune la dispoziție esplanada Casei de Cultură”. Expoziția „We the People/Noi, poporul” onorează peste un sfert de secol de Parteneriat Strategic între România și Statele Unite ale Americii.

A spune că noi, cei de la Ambasada SUA, suntem mândri de această expoziție, ar fi o afirmație modestă. Această expoziție face turul României și sunt încântată să o aduc astăzi la Suceava. … Simplu spus, această expoziție este o celebrare a lucrurilor bune și a realizărilor extraordinare pe care parteneriatul nostru bilateral le aduce cetățenilor români și americani, acestei regiuni, aliaților noștri și lumii întregi.  Această expoziție este structurată pe pilonii Parteneriatului Strategic în sine și pe relațiile diplomatice, economice, culturale și de securitate comună pe care le promovează. Titlul și panourile celebrează elementul uman, legăturile interumane care ne conectează pe noi toți. … Nu am ales cu ușurință acest titlu. “Noi, poporul” – primele cuvinte venerate ale preambulului Constituției noastredă tonul celui mai prețuit document al nostru.  Am simțit că acest titlu surprinde sentimentul fundației pe care se bazează întreaga noastră colaborareromânii și americanii lucrând împreună pentru a promova interesele și valorile noastre comune.  Referința la Constituție ne amintește, de asemenea, de libertate, democrație, precum și alte valori pe care românii și americanii le prețuiescvalori pe care parteneriatul nostru și Alianța noastră încearcă să le păstreze și să le sporească”, a mai spus, la Suceava, ES Kathleen Kavalec. (Dan PRICOPE)

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …