Thursday , May 16 2024

Alexandru Calancea: Situația geopolitică ne împinge să facem un depozit de medicamente la spital

Două investiții sunt într-un stadiu relativ avansat – au intrat pe anumite proceduri de atribuire – la Spitalul Clinic Județean Suceava. Despre aceasta au făcut câteva declarații atât președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, cât și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Alexandru Calancea.

Dacă despre combaterea infecțiilor nosocomiale – unul din cele două proiecte – este de înțeles interesul având în vedere problema infecțiilor intraspitalicești, cel de-al doilea un proiect care vizează construirea în curtea Spitalului a unor depozite a primit o explicație care dă de gândit. „În curtea spitalului facem un depozit central pentru că se discută în ultimul timp de stocuri mai mari de medicamente și materiale sanitare. Această situație geopolitică ne împinge (s.red.) într-o zonă în care să fim prevăzători și să avem tot ce ne trebuie în activitatea spitalului”, a spus managerul Alexandru Calancea.

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a inspectat luni alături de managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Alexandru Calancea. Reamintim că SCJU a organizat în martie 2023 o licitație pentru studiile de teren și studiul de fezabilitate al unei clădiri de depozitare cu regim de înălțime D+P+E în cadrul spitalului județean. Licitația a fost adjudecată de o asociere de două firme din municipiul Suceava pentru o sumă de 105 mii lei. (D.P.)

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …