Sunday , April 28 2024

Agenția de turism Kusadasi, prin care mulți suceveni pleacă în vacanțe, a rămas fără licență de funcționare

Agenția de turism Kusadasi a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei și, complementar, cu retragerea Licenței nr. 52/29.10.2018, în urma acțiunii de control desfășurate de inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Agenția nu mai are voie să facă noi contracte cu clienții începând cu 25 iulie și să își onoreze obligațiile față de turiștii cu care are contracte încheiate până pe 24 iulie. 

În urma verificărilor, a fost constatată încălcarea prevederilor art. 18, alin (1), din cadrul OG nr. 2/2018, respectiv comercializarea unor pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depășește suma asigurată prin instrumentele de garantare.

Măsurile de remediere dispuse pentru agenția de turism Kusadasi se referă, în primul rând, la onorarea tuturor obligațiilor asumate prin contractele încheiate cu turiștii până la data încheierii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, respectiv 24 iulie a.c. Începând cu această dată, este interzisă încheierea unor noi contracte.

Sancțiunile aplicate pot fi contestate în instanță de către operatorul economic în termen de 15 zile.

Reaminitm că în plin sezon estival, Kusadasi, una dintre cele mai mari și mai vechi agenții de turism din România, a cerut intrarea în faliment, pe 14 iulie, așa cum Obiectiv de Suceava a relatat deja. Pentru această vară, Kusadasi organizează excursii cu zboruri charter de la Suceava spre Antalya (Turcia) și Hurghada (Egipt). Săptămâna trecută, agenția Kusadasi a postat pe pagina sa de internet un comunicat în care anunță turiștii că a intrat în incapacitate de plată și că a solicitat ”deschiderea procedurii generale a insolvenței cu posibilitate de reorganizare a activității”.

Agenția de turism Kusadasi beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 euro, respectiv 100.000 euro la asiguratorul Omniasig și 200.000 euro la Eurolife FFH, care pot fi accesate după declararea, în instanță, a insolvenței. (O.S.)

Vezi si

O mașină a luat foc pe centura Sucevei (FOTO, VIDEO)

Duminică, în jurul orei 10.30, un autoturism a luat foc pe  centura ocolitoare a municipiului …