Sunday , April 28 2024

ACȚIUNEA BLOCADA: Peste 1.000 de persoane legitimate, 130 de permise reținute și 200 de amenzi aplicate doar săptămâna aceasta

În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul IPJ Suceava au continuat ,,Acțiunea Blocada” activitățile vizând în special prevenirea și combatere faptelor cu violență și prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri.

”Acțiunea are atât componentă operativă de identificare a celor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri dar și o pronunțată componentă preventivă, de informare și responsabilizare. Activitățile au ca scop creșterea gradului de siguranță publică la nivelul județului Suceava.

Acțiunea se desfășoară pe întreg teritoriul județului, având atât obiectivul de depistare a conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și obiectivul preventiv, de a transmite participanților la trafic să conștientizeze pericolul la care se expun prin consumul de alcool sau droguri. În cadrul activităților desfăşurate de polițiștii rutieri sunt utilizate toate aparatele etilotest, etilometru și DrugTest Drager din dotarea IPJ Suceava”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Doar în perioada 04 – 08 septembrie, polițiștii au suspendat peste 130 de permise de conducere pentru abateri la regimul rutier.   Au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 75.000 lei pentru abateri la regimul rutier dar și pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Au fost legitimate peste 1. 000 de persoane. Au fost testați cu aparatul etilotest 324 de conducători auto, 18 fiind testați și cu aparatele drugtest.  Au fost organizate 38 de filtre rutiere și au fost verificate peste 650 de vehicule.

Din păcate, au fost identificați și șoferi care au consumat alcool sau substanțe interzise și s-au urcat la volan, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise”.

Vicovean beat și cu permisul expirat, prins după o urmărire de 2 kilometri

Joi, 7 septembrie, în jurul orei 12:15, polițiștii Poliției Orașului Vicovu de Sus au depistat cu aparatul radar  un autoturism care circula cu viteza de 92 km/h în localitate. S-au efectuat semnale regulamentare de oprire, folosindu-se semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea în viteză.  Polițiștii au urmărit autoturismul  pe  o distanță de aproximativ 2 km, reușindu-se blocarea acestuia în parcarea unui supermarket. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din Vicovu de Sus, căruia i s-au solicitat documentele personale și ale autoturismului. Cu ocazia verificărilor efectuate asupra permisului de conducere s-a constatat faptul că acesta este expirat. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat și la testarea cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.Șoferul aprimit amenzi în valoare totală de 3.190 lei și s-a ales cu  dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Șofer atât de beat încât nu a dat prioritate nici măcar mașinii de poliție

Joi, la ora 11:50,  pe DJ 178C, în exteriorul localității Frătăuții Vechi, polițiștii au oprit în trafic o autoutilitară care s-a pus în mișcare de pe un drum secundar fără a acorda prioritate de trecere autospecialei de poliție ce se deplasa din direcția com. Frătăuții Vechi către Rădăuți, pe drumul prioritar. La volanul autoutilitarei se afla un bărbat de 56 de ani din  Putna. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, ocazie cu care s-a constatat că rezultatul testului a indicat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.Șoferului i s-a adus la cunoştinţă faptul că este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Joi seara, la ora 23.30,  pe drumul comunal Negrileasa DC 31, din  comuna Stulpicani, polițiștii au depistat  un șofer de 31 ani, din Stulpicani care, în urma testării, avea  0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.  S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența băuturilor alcoolice”.

Tot joi, în jurul orei ora 13.50, pe raza comunei Bilca, în intersecția DJ178C-DC50B, polițiștii au  oprit pentru control un tractor agricol condus de către un bărbat de 74 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe num ele bărbatului de 74 de ani s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fară permis de conducere”.

Atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!

Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336.

Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzătorcategoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!(O.S.) 

 

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …