Friday , March 24 2023

Accidentul mortal de miercuri seară de la Slobozia, provocat de un șofer care a intrat într-o dublă depășire fără să se asigure

Miercuri seara, în jurul orei 19.20, M. Romulus, de 53 ani, din Suceava, a condus un autoturismul Mercedes-Benz pe DN 2H, în interiorul localității Milișăuți, având direcția de deplasare dinspre Rădăuți către Suceava.  Ajungând în apropierea pasajului CFR din localitatea Milișăuți – Gară (Slobozia – Sucevei), susnumitul a inițiat efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism și a unui utilaj agricol, a pătruns și circulat pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism VW condus de M. Ileana, de 49 de ani, din Rădăuți.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme implicate, decesul femeii de 49 de ani și vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto M. Romulus, acesta din urmă fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „uciderea din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Vezi si

FOTO – Expoziție a tehnicii de luptă din dotarea unităților militare, la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”

În Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc s-a desfășurat joi, 23 martie, una …