Friday , April 26 2024

Accident mortal produs ieri dimineață de un tânăr beat, la Vatra Dornei

Soferul unui Audi, cu o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, a intrat într-un VW condus de un bărbat de 28 de ani din Vatra Dornei. Soferul mașinii lovite a rămas încarcerat și în scurt timp a fost pronunțat decesul. Alte trei persoane, printre care și tânărul beat vinovat de producerea accidentului, au fost rănite

Duminică dimineață, în jurul orei 07.45,  Vodă Marius Ovidiu, de 25 ani, în timp ce conducea autoturismul marca Audi pe pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Vatra Dornei, din direcția Roșu către Argestru, din cauza vitezei excesive și pe fondul consumului de băuturi alcolice, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un un autoturism marca VW condus regulamentar de Sava Cristian, de 28 de ani, din municipiul Vatra Dornei.

Şoferul mașinii VW a fost rămas încarcerat și a fost găsit de pompieri în stare de inconștiență. Pompierii au extras victima incarcerata si au predat-o echipajului de pe ambulanta SAJ, dar la ora 08.40 Sava Cristian a decedat din cauza rănilor suferite

În urma accidentului a rezultat rănirea numitei S. Ioana de 50 ani, pasageră în autoturismul marca VW, rănirea numitului Vodă Marius Ovidiu și rănirea numitei B. Andreea de 23 ani, pasageră în autoturismul marca Audi, care au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Conducătorul auto Vodă Marius Ovidiu a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar i s-au recoltat și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul municipal Vatra Dornei.

S-a dispus începerea ”in rem” a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă , faptă prev.și ped. de  art. 192 alin. 1 și 2, vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 1, 2, 3 și 4  și conducere sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Cod Penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …