Tuesday , May 14 2024

Accident la ieșirea din Suceava spre Rădăuți. Două persoane au fost transportate la spital (FOTO)

Sâmbătă, în jurul orei 12.00, un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară a avut loc la ieșirea din municipiul Suceava spre Rădăuți.

În urma coliziunii dintre cele două mașini, trei persoane  au necesitat îngrijiri medicale.

La fața locului, s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia Intensivă Mobilă – TIM), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

După monitorizarea medicală, două dintre victime (conștiente și cooperante), ambele din autoturism, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Șoferul autoutilitarei a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Foto, video: ISU Suceava

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …