Friday , April 26 2024

77 de permise ridicate și amenzi de peste 220.000 de lei, aplicate în week-end-ul trecut șoferilor vitezomani ori băuți

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise, în perioada 29 – 31 iulie 2022 polițiștii au desfășurat acțiuni la nivel județean, fiind implicați peste 100 de polițiști din structurile rutiere și de ordine publică. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 403 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier, în valoare totală de 226.520 lei.

Totodată, au fost suspendate 77 de permise de conducere, majoritatea pentru depășirea regimului legal de viteză dar și pentru consum de alcool la volan. De asemenea, au fost reținute 8 certificate de înmatriculare.  Polițiștii au constatat în cadrul acțiunii și 11 infracțiuni la regimul rutier, majoritatea privind fapte de conducere a vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajele de poliție rutieră cu autospeciale inscripționate și neinscripționate au fost prezente în aceste zone și au fost realizate 561 de testări cu aparatele etilotest, etilometru și drugtest.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii recomandă, din nou, să nu vă urcați sub nici o formă la volan, dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, amintind că alcoolul reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deși exista tendința de a se subestima rolul său.

 

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …